Antena 3 CNN Externe Bolivia vrea un summit climatic alternativ

Bolivia vrea un summit climatic alternativ

Bolivia vrea un summit climatic alternativ
Sursa foto: evo morales
06 Ian 2010   •   23:46

Preşedintele Boliviei, Evo Morales, anunţat marţi că invită activişti, cercetători şi oficiali guvernamentali din toată lumea la o conferinţă climatică alternativă, după summitul eşuat din Copenhaga, unde nu s-a ajuns la un acord concludent.
Liderul de stânga a precizat că întălnirea din 20-22 aprilie la Cochabamba va include popoare, mişcări, ecologişit şi cercetători, dar şi guverne care "doresc să lucreze cu popoarele lor."

Morales arăta că summitul este menit în parte a pune presiune pe statele industrializate să accepte că au o "datorie climatică " faţă de ţările sărace şi vor colabora pentru un tribunal internaţional pentru infracţiuni ecologice.
Alte subiecte vor include o "propunere universală pentru drepturile mamei pământ" şi transferul de tehnologie.
Luna trecută, summitul climatic cu 193 state în Copenhaga a acceptat crearea unui fond pentru a ajuta naţiunile sărace, dar suma care va fi oferită a rămas o incertitudine.

Bolivia a fost una din cele cinci ţări care au blocat un consens de acceptare Acordului de la Copenhaga, susţinut de Barack Obama, argumentând că acesta a fost creat în secret de un grup mic de state.
Lipsindu-i acceptul celor 193 de state, documentul a fost "notat" de conferinţă, oferindu-i o putere legală şi morală mai mică decât dacă ar fi fost adoptat formal.
În cadrul discursului său în faţa delegaţilor la summit, Morales a criticat capitalismul şi imperialismului, despre care credea că au răspândit problema schimbării climatice prin ingnorarea drepturilor naturii şi ale popoarelor indigene,
El a denunţat ţările industrializate pentru că au promis 10 miliarde pe an pentru a ajuta statele sărace să facă faţă schimbărilor climatice, în timp ce cheltuiesc "trilioane pentru a duce războaie inutile " în Irak lşi Afganistan.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: incalzire globala evo morales
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close