Britanicii vor să iasă din UE. Ar părăsi blocul comunitar în orice moment

de D.D.    |    25 Ian 2013   •   08:10
Britanicii vor să iasă din UE. Ar părăsi blocul comunitar în orice moment Foto: dailyexpress.co.uk
Un sondaj publicat de cotidianul The Times şi citat de AFP arată că britanicii ar alege să părăsească Uniunea Europeană dacă referendumul promis de premierul David Cameron ar fi organizat astăzi.

Conform acestui prim sondaj realizat de la anunţul de miercuri privind organizarea, până la sfârşitul lui 2017, a unui referendum pe tema rămânerii Marii Britanii în UE, 40 % dintre persoanele intervievate ar vota în favoarea unei ieşiri şi 37 % ar accepta să rămână în cadrul blocului comunitar. 23 % au declarat că sunt indecişi.

David Cameron a declarat miercruri să organizeze până la sfârşitul lui 2017 un referendum privind rămânerea Marii Britanii într-o Uniune Europeană reformată în prealabil.

"În lipsa reformelor, există pericolul ca Europa să eşueze şi ca britancii să devieze către ieşire", a avertizat el. "Dacă părăsim Uniunea Europeană, va fi un bilet doar dus, fără întoarcere", a afirmat premierul într-un discurs-cheie despre Europa, rostit la Londra.












Parteneri
x close