Antena 3 CNN Externe British Airways ar putea intra în grevă. Şase zboruri între Londra şi Bucureşti, afectate (VIDEO)

British Airways ar putea intra în grevă. Şase zboruri între Londra şi Bucureşti, afectate (VIDEO)

British Airways ar putea intra în grevă. Şase zboruri între Londra şi Bucureşti, afectate (VIDEO)
Sursa foto: avioane
23 Mai 2010   •   19:25

Un număr de 30 de curse aeriene între Bucureşti şi Londra ar putea fi anulate.

Angajaţii de la British Airways intră de luni în grevă.

Compania operează şase zboruri zilnice între cele două oraşe, iar sindicaliştii au anunţat că protestul va dura până vineri.

Oamenii au recurs la acest gest după ce negocierile salariale cu compania au eşuat. În ciuda acestui protest, British Airways estimează că va putea opera aproximativ 50% din zboruri.

Cei care au un bilet pentru zilele următoare sunt sfătuiţi de companie să se informeze înainte de a pleca spre aeroport.



Antena 3




×
Parteneri
Schimbare radicală în funcţionarea Poştei Române
x close