Antena 3 CNN Externe Nebuloasa “Cap de Cal”, observată în detalii fără precedent cu Telescopul James Webb. Imagini spectaculoase dezvăluite de NASA

Nebuloasa “Cap de Cal”, observată în detalii fără precedent cu Telescopul James Webb. Imagini spectaculoase dezvăluite de NASA

Telescopul spațial James Webb al NASA a surprins cele mai clare imagini în infraroșu până în prezent, ale unei porțiuni din nebuloasa "Cap de Cal", unul dintre cele mai bine definite obiecte din cerul nostru.

de Ştefan Petrică    |    02 Mai 2024   •   10:24

Telescopul spațial James Webb a captat cele mai clare imagini în infraroșu de până acum ale unei porțiuni mărite a unuia dintre cele mai distinctive obiecte de pe cerul nostru, Nebuloasa "Cap de Cal”.

Aceste observații arată vârful "coamei calului” sau marginea acestei nebuloase într-o lumină cu totul nouă, surprinzând complexitatea regiunii la o rezoluție fără precedent, potrivit NASA.

În GALERIA FOTO puteți urmări mai multe imagini surprinse te telescopul James Webb.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Noile imagini surprinse de telescopul James Webb arată o parte a cerului în constelația Orion, în partea de vest a unei regiuni dense cunoscută sub numele de norul molecular Orion B.

Din valurile de turbulențe de praf și gaz se ridică Nebuloasa Cap de Cal, cunoscută și sub numele de Barnard 33, care se află la aproximativ 1.300 de ani lumină distanță.

Nebuloasa s-a format dintr-un nor de material interstelar și strălucește deoarece este iluminată de o stea fierbinte din apropiere.

Norii de gaz care înconjoară "Capul de Cal” s-au risipit deja, dar stâlpul proeminent este alcătuit din structuri groase de material și, prin urmare, este mai greu de erodat.

Astronomii estimează că nebuloasa mai are aproximativ cinci milioane de ani până să se dezintegreze. Imaginea surprinsă de telescopul James Webb se concentrează pe marginea iluminată a vârfului structurii distinctive de praf și gaz a nebuloasei.

×
Subiecte în articol: James Webb NASA
Parteneri
Directorul ANM, Elena Mateescu, anunţă când vine vara în România
x close