Liderii europeni și Ucraina au răspuns planului de încetare a focului propus de președintele rus Vladimir Putin cu o contraofertă, pe care o consideră o bază pentru negocierile viitoare dintre Donald Trump și Putin, potrivit unor oficiali europeni citați de Wall Street Journal.
Țările europene au respins oferta Rusiei de a ceda teritoriile controlate de Ucraina din regiunea Donețk în schimbul unui armistițiu, o cerere făcută în cadrul unei întâlniri cu oficiali americani de rang înalt la Londra, pe 9 august.
Guvernele din Ucraina, Marea Britanie, Germania și Franța au reacționat rapid la propunerea de pace rezultată în urma discuțiilor dintre Putin și trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, desfășurate la Kremlin.
După aceste negocieri, Trump a amânat impunerea sancțiunilor suplimentare dure asupra Rusiei, stabilită inițial pentru 8 august, și a acceptat o întâlnire cu Putin în Alaska, programată pentru 15 august.
Obiectivul Europei este să stabilească o linie roșie comună împreună cu Ucraina, care să fie aplicată în orice negocieri cu Rusia.
Liderii europeni propun ca schimbul de teritorii să se realizeze pe o bază reciprocă
Propunerea europeană prevede ca părțile să ajungă mai întâi la un acord de încetare a focului înainte de a se lua orice alte măsuri.
Mai mult decât atât, schimbul de teritorii trebuie să se realizeze pe bază reciprocă, adică dacă Ucraina retrage trupele din anumite zone, Rusia trebuie să facă același lucru.
„Nu poți începe procesul renunțând la teritorii în timp ce încă se luptă”, a declarat o sursă europeană.
Planul mai prevede că orice concesii teritoriale făcute de Ucraina trebuie să fie protejate prin garanții solide de securitate, inclusiv posibilitatea aderării Ucrainei la NATO.
Planul european a fost conceput și prezentat reprezentanților americani de către consilierii principali ai liderilor europeni, cunoscuți sub numele de „șerpași”. Vicepreședintele SUA, J.D. Vance, a fost prezent la întâlnire, în timp ce secretarul de stat Marco Rubio, trimisul special pentru Ucraina, Keith Kellogg, și Steve Witkoff au participat prin video.
Oficialii europeni care au avut acces la detalii despre întâlnirea lui Witkoff cu Putin au remarcat că liderul rus nu a reluat condițiile dure inițiale, cum ar fi cerința demilitarizării Ucrainei, schimbarea guvernului sau preluarea totală a controlului în regiunile Herson și Zaporojie.
În discuția cu vicepreședintele Vance, oficialii europeni au subliniat că orice decizie privind viitorul Ucrainei trebuie luată cu acordul acesteia.
Un înalt oficial european a declarat că, indiferent de ce se decide la Washington, sprijinul european în materie de arme și finanțare pentru Ucraina va continua.
De asemenea, s-a precizat că, în cazul în care Ucraina cedează întreaga regiune Donețk, Rusia ar trebui să-și retragă trupele din zonele pe care le controlează în regiunile Zaporojie și Herson.
Macron și Zelenski au vorbit astăzi la telefon
În cursul zilei de sâmbătă, președintele francez Emmanuel Macron și președintele ucrainean Volodimir Zelenski au vorbit la telefon.
Președintele francez a afirmat că viitorul Ucrainei nu poate fi decis fără implicarea directă a ucrainenilor, înaintea întâlnirii dintre Donald Trump și Vladimir Putin.
„Viitorul Ucrainei nu poate fi decis fără ucraineni, care luptă pentru libertatea și securitatea lor de mai bine de trei ani. De asemenea, europenii trebuie să fie parte a soluției, deoarece securitatea lor este direct afectată”, a subliniat Macron.
„Rămânem hotărâți să sprijinim Ucraina, acționând în spirit de unitate”, a mai adăugat acesta.
Orice acord convenit între cei doi lideri la întâlnirea din Alaska, programată pentru data de 15 august, ar urma să includă cedări de teritorii, pe care președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a respins ferm.