Antena 3 CNN Externe Câştigătorul celui mai dorit job din lume, la un pas de moarte, după ce a fost înţepat de o meduză

Câştigătorul celui mai dorit job din lume, la un pas de moarte, după ce a fost înţepat de o meduză

Câştigătorul celui mai dorit job din lume, la un pas de moarte, după ce a fost înţepat de o meduză
Sursa foto: Ben Southall
29 Dec 2009   •   17:06

Britanicul care a câştigat cel mai dorit job din lume, Ben Southall, s-a aflat la un pas de moarte. Bărbatul în vârstă de 34 de ani a fost înţepat de o meduză otrăvitoare, informează Daily Mail.

Ben Southall a descris întreaga întâmplare pe blogul său. ?Practicam jet ski cu un grup de prieteni în apropierea unei plaje de pe insula Hamilton. În momentul în care am vrut să revin pe plajă am simţit o înţepătură pe antebraţ. A început să mă doară capul, simţeam că îmi este foarte cald şi tensiunea mi-a crescut foarte mult", povesteşte bărbatul.

La începutul lunii mai, britanicul a câştigat cel mai dorit job din lume, acela de administrator de insulă tropicală. Nu mai puţin de 34.683 de persoane au candidat pentru acest loc de muncă.


Ben Southall trebuie să exploreze împrejurimile insulei, atât pe pământ cât şi în apă. El ţine un jurnal online în care va include toate informaţiile despre descoperire sale, precum şi materiale video.

Britanicul locuieşte într-o vilă amenajată special pentru el şi nu plăteaşte chirie. Vila are şi două dormitoare pentru oaspeţi, piscină şi spa. Salariul pe care îl va primi britanicul se ridică la 70.000 de lire sterline, pentru şase luni de muncă.

Imagini de la ceremonia în cadrul căreia Ben Southall a a fost desemnat câştigătorul celui mai dorit job din lume:



Antena3.ro

×
Subiecte în articol: insula job
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close