Antena 3 CNN › Externe › CCE: "UE a cheltuit greșit mulți bani și riscă să repete greșelile din pandemie". Datoriile Uniunii se apropie de un trilion de euro

CCE: "UE a cheltuit greșit mulți bani și riscă să repete greșelile din pandemie". Datoriile Uniunii se apropie de un trilion de euro

A.I.
5 minute de citit Publicat la 17:26 08 Oct 2026 Modificat la 17:26 08 Oct 2026
presedinta comisiei europene ursula von der leyen
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Foto: Getty Images

Aproape patru procente din cheltuielile blocului comunitar de anul trecut au încălcat normele de finanțare, au constatat auditorii Uniunii Europene, conform Euronews, care citează un raport publicat joi. 

Curtea Europeană de Conturi (CCE) este auditorul extern independent al UE. Organismul de supraveghere financiară a avertizat că împrumuturile angajate de executivul de la Bruxelles ar putea ajunge la 1.000 de miliarde de euro până în 2027, iar următorul buget multianual riscă să repete neajunsurile Fondului de redresare din perioada pandemiei de COVID-19.

Auditorii au îndemnat factorii de decizie care negociază bugetul pentru perioada 2028-2034 să "evite punctele slabe" ale schemei de stimulare din perioada pandemiei, pe care bugetul propus ar urma în mare parte să o repete.

La rândul său, Comisia Europeană a susținut că fondurile sale sunt protejate de mecanisme solide de verificare.

Ce a găsit CCE în finanțele Uniunii Europene

Curtea Europeană de Conturi a constatat că 3,8% din cheltuielile bugetului UE de anul trecut, excluzând fondul de redresare, au încălcat normele de finanțare ale Uniunii sau pe cele naționale. Procentajul este în creștere față de 3,6% în 2024 și mult peste pragul de 2% considerat acceptabil pentru erori.

Acest rezultat nu măsoară frauda, deși auditorii au raportat separat autorităților UE 17 cazuri suspecte de fraudă.

Cheltuielile din bugetul comunitar au primit un aviz nefavorabil pentru al șaptelea an consecutiv, ceea ce înseamnă că erorile au fost semnificative și răspândite.

Ratele de eroare au fost cele mai ridicate în domeniul fondurilor de coeziune destinate locurilor de muncă, creșterii economice și dezvoltării regionale, unde valorile procentuale au crescut de la 5,7% la 6,6%, precum și în agricultură și mediu, unde au urcat de la 2,6% la 3,9%.

Comisia Europeană, care supraveghează bugetul UE, și-a estimat propria rată a erorilor în domeniul coeziunii la 2,3%, însă auditorii au afirmat că cifrele Comisiei sunt "probabil subestimate".

Joi, Comisia a declarat că rata erorilor a fost comparabilă cu cea din anul precedent și semnificativ mai mică decât în 2023 și 2022, când auditorii au estimat-o la 5,6%, respectiv 4,2%.

Estimările Comisiei și cele ale auditorilor nu sunt direct comparabile, din cauza mandatelor lor distincte, a explicat executivul de la Bruxelles. Comisia a mai menționat că a luat măsuri preventive și coercitive în valoare de 9 miliarde de euro, anul trecut, și a comunicat o rată finală estimată a erorilor sub 2% pentru programele bazate pe costuri, după aplicarea corecțiilor.

Datoria UE se îndreaptă spre 1.000 de miliarde de euro

Împrumuturile restante ale UE au crescut cu peste 20%, ajungând la 738,9 miliarde de euro anul trecut, și ar putea atinge 1.000 de miliarde de euro până în 2027, potrivit Curții Europene de Conturi. CCE a indicat drept cauză principală pachetul de redresare NextGenerationEU (NGEU). 

Datoria NGEU trebuie rambursată în perioada 2028-2058.

Pentru Cadrul Financiar Multianual (CFM) 2028-2034 - adică următorul buget pe termen lung al UE - Comisia a propus alocarea unei sume fixe de 24 de miliarde de euro pe an în scopul rambursării datoriei contractate pentru granturile NGEU, dobânda urmând să fie plătită cu prioritate.

Cu toate acestea, doar dobânzile ar putea ajunge la aproximativ 93 de miliarde de euro în șapte ani, adică mai mult de jumătate din totalul de 168 de miliarde de euro.

"Costurile estimate ale împrumuturilor NGEU pentru actualul CFM rămân de două ori mai mari decât estimările inițiale, iar Comisia nu a publicat o strategie generală de rambursare a NGEU până în 2058", a constatat CCE.

Datoriile garantate de bugetul UE, reprezentând în principal împrumuturi, inclusiv cele acordate Ucrainei, ar putea ajunge la 664 de miliarde de euro până în 2027.

Dacă debitorii nu își rambursează împrumuturile, Comisia poate solicita statelor membre să furnizeze fonduri suplimentare.

Ce s-a înâmplat cu banii din MRR

Propunerea Comisiei pentru următorul CFM, în valoare de aproape 2.000 de miliarde de euro, ar urma să direcționeze o mare parte din fonduri prin planuri naționale și regionale modelate după Mecanismul de redresare și reziliență (MRR), elementul central al NGEU. Prin acest mecanism, Bruxellesul efectuează plăți atunci când guvernele naționale ating jaloanele și țintele convenite.

Conform CCE, nouă dintre cele 37 de plăți de granturi din cadrul MRR efectuate anul trecut au încălcat regulile și condițiile stabilite, inclusiv cerințele referitoare la jaloane și ținte, achiziții publice și ajutoare de stat.

"Cu toate acestea, Comisia a efectuat plățile corespunzătoare", se arată în raportul auditorilor.

Însă, potrivit răspunsului dat de Comisie, cheltuielile din cadrul MRR "prezintă un nivel scăzut de risc", deoarece se verifică îndeplinirea jaloanelor înainte de efectuarea plăților și nu se fac plăți integrale sau parțiale dacă se constată neîndeplinirea lor.

Auditorii au mai constatat că unor guverne li s-a permis să își reducă nivelul angajamentelor.

Dintre cele 32 de modificări analizate, 29 nu au fost susținute de dovezi suficiente, iar 13 dintre cele 20 de jaloane și ținte au fost modificate după ce fusese solicitată plata.

"Acest lucru accentuează riscul ca țările să primească fonduri UE pentru a realiza mai puțin decât au promis inițial", a avertizat CCE.

Peste 122 de miliarde de euro, reprezentând mai mult de o treime din granturile MRR, erau neplătite la intrarea în ultimul an al mecanismului. Doar Franța, Austria și Croația au primit cel puțin 80% din granturile care le reveneau.

Crește presiunea asupra bugetelor naționale

Noile împrumuturi prevăzute în planurile Comisiei ar putea, de asemenea, pune presiune asupra trezoreriilor naționale.

"Astfel de împrumuturi planificate ar putea obliga statele membre să își majoreze contribuțiile naționale pentru a asigura serviciul datoriei, în condițiile în care bugetele sunt deja supuse unor presiuni considerabile", a arătat Tony Murphy, președintele CCE.

Costurile de împrumut pe 10 ani ale Franței au atins săptămâna trecută cel mai ridicat nivel din 2002. Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, le-a cerut miercuri economiilor dezvoltate cu un nivel ridicat al datoriei să adopte planuri credibile de reducere a deficitelor.

Germania, Austria, Danemarca, Finlanda, Olanda și Suedia, contributori neți la bugetul UE, doresc reducerea cu câteva sute de miliarde de euro a propunerii actuale a Comisiei, solicitare pe care au reiterat-o luna trecută.

"Într-un moment în care practic toate statele membre trec printr-un proces dureros de consolidare fiscală, bugetul UE nu poate face excepție", au declarat cele șase state. Însă președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a respins acest punct de vedere marți.

"Aș dori să avertizez împotriva unor reduceri de amploare. Acestea ar risca să afecteze profund prioritățile esențiale asupra cărora am convenit cu toții", a spus ea.

Alte 17 state, printre care Spania și Italia, doresc un buget mai ambițios pentru protejarea finanțărilor destinate agriculturii și regiunilor.

Majoritatea guvernelor vor încheierea unui acord în acest an, înaintea alegerilor din 2027, între care se numără și scrutinul prezidențial din Franța, numit de diplomații UE "zonă minată politic".

Liderii vor discuta despre finanțarea bugetului la summitul de la Bruxelles din 15-16 octombrie.

În lipsa unor noi surse de venituri, CCE a avertizat că bugetul comunitar ar putea rămâne cu un deficit semnificativ de finanțare, obligând capitalele să contribuie cu mai mulți bani sau să își reducă ambițiile.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close