Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a desfășurat Garda Națională în orașul Los Angeles, duminică, pentru prima oară când un șef al guvernului american ia această măsură în ultimii peste 30 de ani. Ultima oară, în 1992, Garda Națională a mai fost trimisă la Los Angeles tot pentru a acționa în cadrul unor proteste. Ce este, însă, această organizație a Statelor Unite?
Garda Națională este o organizație militară parte a armatei Statelor Unite, având o dublă linie de comandă – răspunde și guvernatorilor de stat dar și președintelui federal.
Membrii săi sunt parte a rezervelor principale de rezerviști ale armatei terestre și forțelor aeriene și servesc în regim part-time.
Ei pot fi inclusiv desfășurați în teatre de operațiuni străine pentru misiuni de sprijin sau de luptă, însă în mare parte aceționează pe teritoriul Statelor Unite în cazuri de urgență naționale – precum dezastre naturale.
Fiecare stat și teritoriu american (inclusiv capitala Washington DC) are propria Gardă Națională. Orice guvernator de stat sau președintele SUA pot să convoace în orice moment Garda Națională, fapt ce o face diferită de orice altă ramură a armatei.
Garda Națională a mai fost desfășurată și în alte cazuri specifice în ultimii ani – în timpul pandemiei, soldații Gărzii au ajutat la producția de măști, la dezinfectarea anumitor instalații și la asamblarea de kituri de testare.
În timpul insurecției trumpiste din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliu, mai multe state au trimis membrii Gărzii la Washington pentru ca aceștia să ofere securitate în plus.
Este rar, însă, ca un președinte federal să desfășoare Garda Națională în felul în care Trump a făcut-o, fără o solicitare expresă din partea guvernatorului statului.
Președintele Abraham Lincoln a mai mobilizat Garda în timpul Războiului Civil (1861-1865), însă niciun alt președinte nu a mai făcut-o până în 1957, când soldații au fost trimiși să asigure ordinea publică în timpul procesului de desegregare într-un liceu din statul Arkansas, în timpul președinției republicanului Eisenhower.
Garda a mai fost desfășurată în 1967, în timpul lui Lyndon Johnson, pentru restaurarea ordinii în timpul revoltelor din Detroit, în urma asasinării lui Martin Luther King. De asemenea, în 1970, în timpul unei greve la poșta din New York.