
China a avertizat, miercuri, SUA că este pregătită să ducă „orice fel” de război împotriva sa, relatează BBC. China a făcut o aluzie la posibilitatea ca actualul război comercial pornit de Donald Trump ar putea să se transforme într-un război real după ce a impus tarife proporționale împotriva produselor americane.
Cele două cele mai mari economii ale lumii sunt tot mai aproape de un conflict prelungit, după ce Trump a impus și mai multe tarife asupra produselor chinezești. China a răspuns cu propriile tarife între 10 și 15 la sută pe produse agricole americane.
Ambasada Chinei la Washington, într-o postare pe Twitter, a transmis că „dacă război este ceea ce SUA vrea, fie că e un război al tarifelor, un război comercial sau orice alt fel de război, suntem pregătiți să luptăm până la capăt”.
Este vorba de cea mai dură retorică de până acum a regimului chinez față de Statele Unite de când Donald Trump a redevenit președinte și vine în contextul în care liderii de rang înalt ai Partidului Comunist Chinez se adună la Beijing pentru deschiderea Congresului Popular Național.
Miercuri, premierul chinez, Li Qiang, a anunțat că China își va crește din nou cheltuielile pentru apărare cu 7,2% în acest an și a avertizat că „schimbări nemaivăzute de un secol sunt în desfășurare peste tot în lume cu o viteză tot mai mare”.
Conducerea de la Beijing încearcă să trimită un mesaj populației sale că există o încredere în capacitatea de creștere a economiei chineze, chiar și cu amenințarea unui război comercial.
China încearcă să se portretizeze drept o țară stabilă și pașnică, spre deosebire de SUA, acuzată de chinezi că rămâne implicată în războaie în Orientul Mijlociu și în Ucraina.
China ar putea inclusiv să profite de acțiunile lui Donald Trump împotriva aliaților săi, în condițiile în care și Canada și Mexicul, unii dintre cei mai vechi parteneri comerciali și aliați americani au fost loviți de tarifele ostile ale noii administații americane.
„Problema fentanilului e o scuză slabă pentru creșterea tarifelor pe importurile chinezești. Intimidările nu ne sperie. Încercările de a nu abuza nu funcționează. Presiunile, coerciția sau amenințările nu sunt metoda corectă de a relaționa cu China”, a transmis diplomația de la Beijing.