Antena 3 CNN Externe Cine este cardinalul Pietro Parolin, în cărți pentru a deveni papă: „Un fel de Clark Kent, fără alter ego-ul de Superman”

Cine este cardinalul Pietro Parolin, în cărți pentru a deveni papă: „Un fel de Clark Kent, fără alter ego-ul de Superman”

A.O.
4 minute de citit Publicat la 13:30 05 Mai 2025 Modificat la 13:30 05 Mai 2025
cardinalul Pietro Parolin
Cardinalul Parolin este secretarul de stat al Vaticanului de 12 ani, ocupând practic poziţia a doua în ierarhia vaticană după papă. El este şi şeful diplomaţiei vaticane.Foto: Getty Images

Un diplomat discret, un cardinal mai degrabă pragmatic decât conservator sau progresist, secretarul de stat al Vaticanului este pe aproape toate listele cu papabili publicate de presă şi discutate de comentatori. Cardinalul Pietro Parolin ar putea fi alegerea potrivită dacă prinții Bisericii Catolice, care se reunesc de miercuri în Conclav, își doresc un bun administrator al treburilor bisericii, care să aducă puțin calm după trei papalităţi succesive care au avut momente de furtună, scrie Reuters, preluat de Agerpres. 

Cardinalul Parolin este secretarul de stat al Vaticanului de 12 ani, a doua poziție în ierarhia vaticană după papă. El este şi şeful diplomaţiei vaticane.

Cele două roluri îi confirmă lui Parolin - un cleric în vârstă de 70 de ani ce provine dintr-un orăşel al provinciei Veneto, nordul Italiei, dintr-o regiune profund catolică - recunoaşterea din rândul celor 133 de cardinali electori care vor păşi miercuri în Capela Sixtină.

Pietro Parolin, cardinalul care a stins focurile diplomatice stârnite de Papa Francisc

Toţi cardinalii care au vizitat Roma din diferite colţuri ale lumii catolice l-au întâlnit pe Parolin şi, de asemenea, Parolin a vizitat majoritatea ţărilor în care activează aceşti cardinali. Doi cardinali din două ţări africane, spre exemplu, îl cunosc pe Parolin mai bine decât se cunosc între ei. Sub autoritatea lui Francisc, care a murit la 21 aprilie, numărul ocaziilor în care cardinalii din întreaga lume s-au putut întâlni la Roma a fost limitat. 

„Trebuie să avem ocazia să ne cunoaştem”, a fost declaraţia cea mai răspândită din partea cardinalilor care se pregătesc de conclav în cadrul întrunirilor premergătoare denumite „Congregaţii Generale”.

Cardinalul Parolin este văzut ca un diplomat discret ce este mai degrabă pragmatic decât conservator sau progresist. Din când în când, Parolin a trebui să stingă focul declanşat de unele declaraţii controversate ale Papei Francisc. Acesta din urmă, primul papă argentinian şi primul papă din spaţiul american, oferea deseori interviuri presei şi nu se ferea să vorbească liber în public despre subiecte controversate pentru lumea catolică.

„El (Parolin) ştie cum să primească un pumn pentru numărul unu şi pentru instituţie”, a declarat un cleric care a dorit să-şi păstreze anonimatul invocând natura secretă a conclavului, dar care a colaborat cu Parolin şi-l cunoaşte de mulţi ani.

O astfel de ocazie în care Parolin a funcţionat ca „paratrăsnet” pentru Papa Francisc s-a produs anul trecut, când Suveranul Pontif a sugerat că intervenţia militară în Gaza a forţelor israeliene poate fi considerată un genocid. Parolin a fost de acord să se întâlnească cu ambasadorul Israelului la Vatican, Raphael Schutz, care i-a transmis că Israelul doreşte ca papa să vorbească mai mult despre dreptul Israelului de a se apăra.

Atunci când Francisc a declarat că Ucraina „ar trebui să aibă curajul să fluture steagul alb” pentru a pune capăt războiului de acolo, acest comentariu a atras criticile aliaţilor Kievului dar a fost salutat de Moscova. Cu discreţie, Parolin le-a spus diplomaţilor că papa se referă la negocieri nu la capitulare.

Jumătate din cariera lui Parolin e în diplomația vaticană

Pietro Parolin a intrat la seminarul teologic pe când avea 14 ani şi a fost hirotonisit în 1980. El şi-a petrecut aproape jumătate din cariera sa dedicată Bisericii în diplomaţia vaticană, atât la Roma cât şi în diferite locuri din lume. El nu a condus vreodată o dioceză catolică, fapt care i-ar fi asigurat mai multă experienţă pastorală.

Însă cei care-l cunosc susţin că acest lucru nu este o vulnerabilitate pentru că, prin conducerea unei organizaţii atât de complexe cum este administraţia centrală a Vaticanului şi prin reprezentarea papalităţii peste hotare, Parolin a stabilit numeroase contacte cu foarte mulţi membri ai Bisericii Catolice.

„A călătorit în multe locuri şi s-a întâlnit cu toate categoriile de oameni din diferite medii regionale, culturale şi lingvistice. El cunoaşte Biserica universală”, a mai declarat clericul citat de Reuters sub acoperirea anonimatului.

Arhitectul unui acord secret între Vatican și China

Susţinerea sa nu este însă deplină. Unii cardinali conservatori nord-americani şi din Asia şi-au exprimat dezacordul cu Parolin pentru că acesta este principalul arhitect al unui acord secret semnat în 2018 între Vatican şi China. Contestatarii susţin că acest acord, care le oferă autorităţilor chineze un cuvânt de spus în desemnarea episcopilor catolici din China, ar reprezenta o cedare în faţa Partidului Comunist.

De cealaltă parte, susţinătorii sunt de părere că acest acord este mai bun decât lipsa completă a dialogului dintre Vatican şi Beijing şi invocă faptul că până şi Papa Benedict, cunoscut pentru poziţia sa mult mai conservatoare decât a succesorului său, Papa Francisc, a încuviinţat acest acord.

O altă critică ce i se aduce lui Parolin este că sub conducerea sa Secretariatul de Stat a pierdut aproximativ 140 de milioane de dolari în urma unei investiţii controversate într-o proprietate londoneză. Această afacere a aruncat Vaticanul într-un scandal de corupţie în urma căruia cardinalul Angelo Becciu, unul dintre principalii colaboratori ai lui Parolin, a fost condamnat pentru delapidare şi fraudă. Cardinalul Parolin a depus mărturie în procesul cardinalului Becciu, dar nu a fost acuzat de nimic. Becciu aşteaptă în prezent judecarea apelului pe care l-a făcut la această condamnare şi-şi susţine în continuare nevinovăţia.

Personalitatea lui Pietro Parolin nu este cu certitudine la fel de carismatică, cum a fost personalitatea lui Francisc, dar unii cardinali ar putea considera acest lucru ca pe un avantaj.

„Parolin este un fel de Clark Kent, fără alter ego-ul de Superman - o fire blândă, harnică, respectată, dar nu ostentativă", a declarat un alt cunoscut al lui Parolin, un laic, făcând trimitere la celebrul personaj din universul supereroilor DC.

×
x close