Antena 3 CNN Externe Coreea de Nord propune negocieri cu SUA, centrate pe programul nuclear şi tensiunile din peninsulă

Coreea de Nord propune negocieri cu SUA, centrate pe programul nuclear şi tensiunile din peninsulă

Coreea de Nord propune negocieri cu SUA, centrate pe programul nuclear şi tensiunile din peninsulă
Sursa foto: Foto: Agerpres
16 Iun 2013   •   12:02
Coreea de Nord a propus duminică negocieri la nivel înalt cu Statele Unite, centrate pe programe contestate privind armele nucleare şi calmarea tensiunilor în peninsulă, la câteva zile după anularea bruscă a unei reuniuni între oficiali ministeriali de la Phenian şi Seul, relatează AFP, conform Mediafax.
"Propunem negocieri la nivel înalt între Nord şi Statele Unite pentru asigurarea păcii şi calmarea tensiunilor în Peninsula Coreeană", a declarat Comisia pentru apărare naţională într-un comunicat difuzat de agenţia de presă nord-coreeană KCNA. 
Nordul vrea să aibă "discuţii serioase cu privire la o serie de subiecte, inclusiv scopul Statelor Unite de a ajunge la o lume fără arsenal nuclear", afirmă comunicatul, presând Washingtonul să fixeze ora şi locul întrevederilor. 
Dar "statutul nostru de putere nucleară va fi păstrat până când ameninţările nucleare care vin din exterior vor înceta total", avertizează Comisia pentru Apărare, cerând Statelor Unite să renunţe la sancţiunile împotriva Nordului. "Toate evoluţiile viitoare depind în întregime de o decizie responsabilă din partea Statelor Unite".
Washingtonul a semnalat, vineri, că standardul pentru o reluare a negocierilor cu Coreea de Nord a fost ridicat de tensiunile recente şi a cerut din nou Phenianului "acţiuni concrete" pentru calmarea îngrijorărilor privind armamentul său nuclear. 
Analiştii consideră puţin probabil ca Washingtonul să accepte această ofertă a Phenianului, dacă acesta din urmă nu adoptă o acţiune concretă în vederea denuclearizării, condiţie sine qua non impusă Statelor Unite pentru a începe un dialog cu Nordul. 
"Statele Unite au repetat în mai multe rânduri că nu sunt interesate doar de un simplu dialog", subliniază Yang Moo-Jin, profesor la Universitatea de Studii Nord-Coreene din Seul. "Nu cred, prin urmare, că Washingtonul va răspunde acestei oferte, mai ales dacă ea nu a fost precedată de negocieri în culise" între cele două părţi. 
Preşedintele chinez Xi Jinping, a cărui ţară este singurul aliat cu greutate al Coreei de Nord, apreciază, ca şi omologul său american Barack Obama, că Phenianul trebuie să înceapă o denuclearizare, a anunţat consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui, Tom Donilon, la încheierea unei întâlniri între cei doi oficiali, în urmă cu o săptămână, în California. 
"Nordul este supus unor presiuni pentru a emite câteva semne de reconciliere pentru a evita să mai fie izolat în această dinamică, mai ales de către China", a apreciat Kim Yong-Hyun, expert la universitatea Dongguk din Seul.
Preşedintele chinez urmează să se întâlnească joi la Beijing cu preşedinta Coreei de Sud, Park Geun-Hye.
Negocierile interministeriale dintre Sud şi Nord, care ar fi trebuit să aibă loc miercurea trecută la Seul, au fost anulate în ultimul moment, după ce Sudul a refuzat să se plieze pe exigenţele Nordului privind rangul ierarhic al şefului delegaţiei sud-coreene.
Această tentativă de dialog are loc după mai multe luni de tensiuni puternice în peninsulă, provocate de cel de-al treilea test nuclear nord-coreean, la începutul lui februarie.
 

×
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close