Mâine e o zi importantă. Suntem chemaţi la urne în cadrul alegerilor europarlamentare. Parlamentul European (PE) funcţionează similar cu cel de la Bucureşti. Eurodeputaţii sunt organizaţi în grupuri politice, lucrează în comisii şi în plen, iar la început de mandat îşi aleg preşedintele.
Cum funcţionează Parlamentul EuropeanOdată ajunşi în fotoliile de la Bruxelles, parlamentarii europeni se organizează în grupuri transnaţionale, în funcţie de afinităţile politice. Mai exact, delegaţia noastră din Parlamentul European nu va rămâne un bloc unitar care să reprezinte România.
Deputaţii se vor răspândi în familiile lor politice cărora le aparţin partidele care i-au trimis acolo. Spre exemplu, europarlamentarii PSD vor activa în grupul PES, iar cei ai PDL în PPE. Şi independenţii pot opta pentru un grup politic.
Un grup politic trebuie să cuprindă minim 25 de deputaţi din cel puţin un sfert din statele membre. Membrii grupurilor se reunesc înainte de sesiunile plenare pentru a stabili cum votează pentru un anumit proiect de lege.
În paralel, deputaţii sunt organizaţi în 20 de comisii specializate pe domenii şi 39 de delegaţii interparlamentare.
Noii parlamentari trebuie să aleagă un preşedinte pentru jumătate de legislatură, adică pentru 2 ani şi 6 luni. Pentru restul mandatului, se fac din nou alegeri de preşedinte. În general, într-o legislatură, cele două mari familii politice, socialiştii şi popularii, îşi împart conducerea Parlamentului.
Preşedintele este ales prin vot secret cu majoritate absolută, adică jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor aleşi. Dacă după trei tururi de scrutin nu se atinge acest număr de voturi, se organizează un al patrulea tur în care preşedintele este ales cu majoritate simplă.
Preşedintele coordonează toate lucrările Parlamentului, asistat de 14 vicepreşedinţi. El reprezintă Parlamentul în relaţiile externe şi cu celelalte instituţii ale UE.