Antena 3 CNN Externe Cutremur puternic în Indonezia. Oamenii au intrat în panică și au ieșit pe străzi

Cutremur puternic în Indonezia. Oamenii au intrat în panică și au ieșit pe străzi

Cutremur puternic în Indonezia. Oamenii au intrat în panică și au ieșit pe străzi
Sursa foto: Foto arhiva: pixabay.com
29 Mai 2017   •   19:11

Un seism cu magnitudinea 6,6 s-a produs luni în largul insulei Sulawesi, la ora locală 22.35 (14.35 GMT), a anunţat Institutul american de geofizică (USGS), citat de agenţiile internaţionale de presă. 

Potrivit sursei citate, cutremurul s-a produs la circa 80 km sud-est de oraşul Palu, la o adâncime de 9,42 km. 

Agenţia indoneziană pentru meteorologie, climă şi geofizică a precizat că nu există pericol de tsunami după seism, notează Reuters. 

Totuşi, susţin locuitori din regiune care au discutat cu AFP, cutremurul a fost puternic resimţit. "Oamenii intră în panică aici. Ne-am adunat cu toţii în faţa caselor noastre", a declarat Muhammad Guntur, un locuitor din împrejurimile Poso, un oraş situat la est de epicentrul seismului. El a precizat că alimentarea cu curent electric s-a întrerupt după cutremur. 

Indonezia este situată pe "centura de foc" a Pacificului, unde coliziunea plăcilor tectonice provoacă seisme frecvente şi o importantă activitate vulcanică.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close