Antena 3 CNN Externe Dacia intră pe piaţa din Marea Britanie, cu modelul Duster. Cât costă autoturismul

Dacia intră pe piaţa din Marea Britanie, cu modelul Duster. Cât costă autoturismul

Dacia intră pe piaţa din Marea Britanie, cu modelul Duster. Cât costă autoturismul
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    27 Iun 2012   •   18:09

Dacia va începe să ia precomenzi, începând de joi, pentru vânzarea modelului Duster în Marea Britanie, la preţuri care pornesc de la  8.995 de lire sterline (circa 12.250 de euro).

Primele livrări sunt programate pentru ianuarie 2013, informează publicaţia britanică AutoExpress, potrivit Mediafax.

"... Noi suntem Dacia. (...) Primul nostru model (pe piaţa britanică - n.r.), SUV-ul Dacia Duster cu cinci locuri, începe de la 8.995 de lire sterline", se arată într-un mesaj ce însoţeşte Duster pe site-ul din Marea Britanie al Dacia.

Pe piaţa românească, preţul de pornire al Duster este, de asemenea, de 12.500 de euro.

În timp ce preţul Duster porneşte de la aproape 9.000 de lire în Marea Britanie, un Nissan Qashqai costă cel mai puţin 17.895 lire sterline (22.300 de euro).

Primul model Dacia pe piaţa britanică va fi disponibil în trei variante de echipare: Access, Ambiance şi Laureate, cu posibilitatea de a alege între motorizări de 1,6 litri pe benzină şi de 1,5 litri pe motorină.

Doar varianta entry-level Acces va dispune de motor pe benzină. Acest model are geamuri acţionate electric la uşile din faţă, patru airbaguri şi închidere centralizată, în timp ce aerul condiţionat şi radioul pot fi comandate suplimentar. 

Ambience începe de la 11.495 lire sterline (14.350 euro), însă cu tracţiune pe patru roţi ajunge la 13.495 lire sterline (16.850 euro). Echipamemtul standard include Bluetooth, conectivitate USB, faruri anticeaţă, bare de protecţie în aceeaşi culoare cu maşina, precum şi radio CD.

Laureate, versiunea cea mai scumpă, pentru care Dacia aşteaptă cele mai bune vânzări pe piaţa britanică, va costa 12.995 lire sterline (16.250 euro) în varianta cu tracţiune pe două roţi, iar cea cu tracţiune pe patru roţi 14.995 lire sterline (18.700 euro). Sunt incluse aer condiţionat, geamuri electrice la uşile din spate şi volan îmbrăcat în piele.

Britanicii vor putea precomanda on-line modelul Duster începând de joi, cu un avans de 100 de lire sterline. Cumpărătorii îşi vor putea "construi" on-line maşina cu ajutorul unei aplicaţii care permite configurarea autovehiculului.



×
Subiecte în articol: Dacia Dacia Duster Marea Britanie pret
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close