A fost arestat principalul suspect în cazul româncei ucise la Legnano, în Italia. Acesta este un muncitor italian în vârstă de 29 de ani care a fost arestat miercuri, în urma percheziţiilor care au avut loc ieri în locuinţa sa.
Vasilica Potincu, în vârstă de 35 de ani, a fost ucisă în noaptea de duminică cu 9 lovituri de cuţit şi a fost găsită a doua zi de o vecină. Femeia ducea o viaţă dublă, trăia într-o altă localitate împreună cu mama, sora şi fiul său în vârstă de 14 ani unde lucra ca secretară, iar la Legnano unde a fost ucisă închiriase un apartament unde practica prostituţia.
Vasilica era cunoscută de toată lumea sub numele de Elena, în timp ce pe site-urile de întâlniri și OnlyFans folosea numele "Katty". Potrivit carabinierilor din Legnano, tânărul de 29 de ani și victima au avut o întâlnire în aceeași casă în care tânăra de 35 de ani a fost găsită ulterior moartă, relatează Fanpage.
După acea întâlnire, bărbatul ar fi devenit obsesiv, a început să-i ofere cadouri și a avut un comportament morbid, convins că este mai mult decât un client. Femeia, care lucra și ca secretară într-un birou de contabilitate din Pavia, i s-ar fi confisat atunci angajatorului ei care încercase să o convingă de ceva vreme să-și schimbe viața.
Ba mai mult, ar fi pus-o în legătură şi cu un avocat, care ar fi fost mandatat să îl abordeze pe bărbatul insistent. Italianul i-ar fi cerut atuncă cadourile înapoi apoi, sâmbătă seara, a intrat în apartamentul femeii, după un client și a ucis-o cu nouă lovituri de cuţit. Apoi ar fi lăsat arma înfiptă în spatele ei. O vecină, văzând ușa de la intrare întredeschisă, a intrat şi a găsit cadavrul femeii care era complet dezbrăcată.
După crimă, se pare că tânărul de 29 de ani a fugit, dar semnalul telefonului şi mesajele găsite l-au dat de gol. Carabinierii au identificat semnalul celularului, apoi au reuşit să găsească un cadru filmat de o cameră de supraveghere şi care îl surpindea pe suspect în faţa imobilului unde locuia românca.
La domiciliul suspectului a fost efectuată ieri dimineață o percheziție, apoi acesta a fost dus la Parchet pentru audieri în care şi-a folosit dreptul la tăcere în faţa carabinierilor, ulterior italianul a fost arestat pentru omor.