Antena 3 CNN Externe Diaspora Coșmarul prin care a trecut un român din Italia din cauza unui fost campion olimpic

Coșmarul prin care a trecut un român din Italia din cauza unui fost campion olimpic

N.B.
1 minut de citit Publicat la 11:53 10 Sep 2025 Modificat la 12:01 10 Sep 2025
masina de pompieri din Italia
Un român din Italia a fost hărţuit de un fost campion olimpic italian care i-a incendiat grădina casei. Sursa foto: Getty Images (poza cu caracter ilustrativ)

Un român din localitatea Grottaferrata, regiunea Lazio, Italia, a fost victima unui incendiu provocat în grădina locuinței sale, unde se afla depozitată ilegal o cantitate semnificativă de deșeuri speciale.

Deşi iniţial românul a fost cercetat în libertate pentru acumularea şi depozitarea de deșeuri periculoase, care au fost afectate de flăcările care s-au răspândit pe teren, ulterior cerectările au scos la iveală că vecinul său italian, fost campion olimpic de box, era cel care a declanşat incendiul.

Potrivit anchetatorilor, cel suspectat că ar fi dat foc este fostul boxer italian, Romolo Casamonica, medaliat la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984.

Incidentul a avut loc în data de 8 august 2025, iar flăcările au distrus grădina locuinţei românului. La fața locului au intervenit carabinierii din Grottaferrata, care inițial l-au cercetat pe campionul italian în stare de libertate, relatează Corriere della Sera.

Ulterior, ancheta coordonată de Parchetul din Velletri a dus la descoperirea unor urme de material inflamabil lângă locuința fostului sportiv. În plus anchetatorii italieni au descoperit mai multe comportamentele amenințătoare și intimidante pe care Casamonica le-ar fi avut față de unii vecini, inclusiv față de victima incendiului, cu care ar fi avut mai multe dispute pentru motive considerate minore.

 În baza noilor dovezi consistente judecătorul de la Tribunalul din Velletri a emis un mandat de arest la domiciliu pe numele fostului campion italian, în vârstă de 63 de ani.

De asemenea a fost dispus şi sechestru preventiv asupra apartamentului în care fostul campion olimpic locuia cu soția și fiica sa, deoarece imobilul face parte dintr-un complex de locuinţe deţinut de primărie şi ocupat ilegal de boxer.

Nu în ultimul rând soţia campionului italian a fost supusă măsurii alternative de încredințare în probă serviciilor sociale, cu obligația de a rămâne în casă pe timpul nopții, în timp ce pentru fiică a fost dispusă măsura arestului la domiciliu.

În urma anchetei, atât campionul italian, cât şi soţia şi fiica sa au fost acuzaţi şi sunt cercetaţi pentru ocupare ilegală de imobile.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close