Un muncitor român în vârstă de 26 de ani și-a pierdut viața într-un tragic accident de muncă, în timp ce efectua lucrări de întreținere într-un imobil din localitatea Lecce, Italia.
Tânărul era angajat al unei firme de lucrări la înălțime "Edac Lecce", specializată în construcții acrobatice şi în ziua tragediei se ocupa de spălarea geamurilor unei clădiri.
Conform unei reconstituiri inițiale, românul curăţa geamurile unei clădiri, după lucrările de renovare a fațadei, când una dintre frânghiile care îl țineau s-a rupt. Tânărul a căzut de la etajul cinci al clădirii. Un coleg de muncă în vârstă de 22 de ani a încercat disperat să-l salveze, apucându-l în ultimul moment, însă nu a reușit să-l țină, fracturându-şi mâna, relatează La Repubblica.
Imediat au fost alarmate autorităţile, iar la faţa locului au sosit ambulanţe, ofițerii Poliției de Stat și inspectorii specialiști care au început verificările pentru a asigura respectarea reglementărilor în vigoare în materie de securitate la locul de muncă.
Anchetatorii iau în considerare ipoteza că un cablu de siguranță a fost tăiat în timpul mișcărilor din aer când s-ar fi frecat de tabla metalică a clădirii. Șantierul, între timp, a fost pus sub sechestru în cadrul unui dosar de anchetă în care se ipotetizează infracțiunea de omor din culpă, în acest moment, împotriva unor persoane necunoscute.
Trupul românului a fost transferat la morga spitalului din Lecce, unde va fi efectuată autopsia.
La faţa locului a sosit şi fratele victimei, iar colegii săi sunt şocaţi de întâmplare: "A fost un băiat foarte bun. Iubea pe toată lumea. Și nu va putea sărbători bucuria de a deveni tată. Era foarte fericit."
Tânărul în vârstă de 26 de ani urma să devină tată peste numai câteva luni.