Un șofer român de camion stabilit în Italia a reușit să își apere familia într-un mod spectaculos după ce a surprins trei hoți pe terasa locuinței sale din localitatea Oderzo, în provincia Treviso.
Bărbatul a auzit zgomote suspecte venind de pe terasă. "Am crezut că era chiriașul de sus, dar zgomotele au continuat", a explicat acesta. Când a ieșit să verifice, s-a trezit faţă în faţă cu trei necunoscuți.
Fără ezitare, bărbatul s-a năpustit asupra celui mai apropiat hoț, lovindu-l și aruncându-l de pe terasă, de la o înălțime de aproximativ trei metri. "Am crezut doar că erau hoți care încercau să intre în casa noastră, unde se aflau soția mea și cele trei fete ale noastre, de 10, 8 și 2 ani", a adăugat acesta, relatează publicaţia Today.
Reacția fulgerătoare a românului i-a uluit pe ceilalți doi complici, care au încercat să fugă, dar acesta a continuat să îi lovească: "M-am aruncat asupra lor, lovindu-i cât de tare am putut, forțându-i să fugă cât mai repede posibil: au sărit și ei de pe terasă. Cel pe care l-am doborât primul, cred, s-a rănit. Dar ce puteam să fac?", a spus el.
Cei trei hoți au reușit să scape cu ajutorul unei maşini închise la culoare, descrisă de un vecin drept "un Golf sau un Ford Fiesta", dar fără număr de înmatriculare.
Carabinierii, chemați la scurt timp de român, au cercetat zona, dar nu au găsit nicio urmă a fugarilor. Cu toate acestea, locuitorii din cartier se tem că banda ar putea reveni să acţioneze în zonă.