Antena 3 CNN Externe Diferenţe stranii în mersul bărbaţilor şi femeilor, percepute astfel din motive psihologice

Diferenţe stranii în mersul bărbaţilor şi femeilor, percepute astfel din motive psihologice

Diferenţe stranii în mersul bărbaţilor şi femeilor, percepute astfel din motive psihologice
12 Sep 2008   •   18:29

În momentul când zărim o siluetă pe o stradă întunecată, felul în care analizăm dacă se apropie de noi sau se îndepărtează depinde de percepţia noastră asupra sexului persoanei, afirmă cercetătorii.


Noul studiu este mai edificator în ceea ce priveşte analiza pe care creierul o face atunci când observă mişcare. În trecut cercetătorii au dovedit că oamenii pot deduce cu acurateţe genul, vârsta, dispoziţia şi chiar personalitatea unui individ luând în considerare doar câteva din mişcările sale.

"Oamenii sunt fini observatori ai semenilor lor. Putem afla multe despre cineva doar dintr-o privire. Felul în care aflăm această informaţie este o întrebare interesantă, mai ales că unii dintre noi se dovedesc foarte buni la asta", a afirmat Rick van der Zwan, neurocercetător comportamental la Universitatea Southern Cross din Australia.

Pentru a studia mai detaliat ce anume percep oamenii din analiza mişcării, cercetătorii au determinat un grup de voluntari să privească un set de puncte aliniat în forma unei siluete umane. Imaginile au fost obţinute ataşând lumini de oameni şi filmându-i apoi cu o cameră video în timp ce se îndreptau către cameraman sau se îndepărtau de acesta. Mişcarea avea loc pe o bandă de alergare.



"Dacă priveşti un om care are doar încheieturile luminate şi nu se mişcă, e greu să spui la ce anume te uiţi. Dar imediat ce începe să se mişte, realizezi că este o persoană", a declarat van der Zwan.

"Poţi spune dacă este băiat sau fată, tânar sau bătrân, vesel sau nefericit. Poţi face aceste deducţii fără să ştii cum arată, ci doar din felul în care se mişcă", a mai completat el.

Tipurile de mers pe care le-au adoptat voluntarii care au fost filmaţi au variat de la "foarte feminin" la "foarte masculin". În celelalte cazuri, de mers neutru, ei au fost identificaţi în procent egal fie ca bărbaţi, fie ca femei.

Interesant este că atunci când aceste siluete erau percepute ca fiind bărbaţi, privitorii îi vedeau că se apropie, chiar dacă siluetele erau filmate îndepărtându-se de cameră. Atunci când siluetele erau atribuite unor femei, grupul de privitori afirmau că se îndepărtează, când de fapt siluetele erau filmate mergând către cameră.

"Găsesc surprinzător că aceste lucruri apar la observatorii de ambele sexe. Şi dacă eşti femeie, şi dacă eşti bărbat, în majoritatea cazurilor când realizezi ca privitor că te uiţi la un bărbat îl vezi apropiindu-se, iar dacă decizi că vezi o femeie, ea se îndepărtează", a mai afirmat Rick van der Zwan pentru LiveScience.

Se pare că rezultatele studiului sunt legate de natura felului în care se mişcă bărbaţii şi femeile - care afectează felul în care ceilalţi îi percep în spaţiu. "E foarte tentant să speculezi că acest efect reflectă interpretarea eronată a acţiunilor şi intenţiilor celorlalţi", a subliniat el.

"De exemplu, o figură masculină poate fi interpretată ca apropiindu-se pentru a ne pregăti de fugă sau de atac. În mod similar, mai precis în cazul copiilor, silueta feminină care se îndepărtează semnalează nevoia de a acţiona, însă dintr-un alt motiv", a mai adăugat el.

Cercetătorii îşi vor publica descoperirile în luna septembrie în jurnalul ştiinţific Current Biology.


Sursa foto: foxnews.com

Antena3.ro

×
Parteneri
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare
x close