Antena 3 CNN Externe Donald Trump a ales o prezentatoare de la Fox News pentru postul de procuror interimar al Washingtonului

Donald Trump a ales o prezentatoare de la Fox News pentru postul de procuror interimar al Washingtonului

Alina Drăguşin
2 minute de citit Publicat la 10:52 09 Mai 2025 Modificat la 10:59 09 Mai 2025
colaj-2-poze-donald-trump-si-prezentatoarea-Jeanine-Pirro
Jeanine Pirro este una dintre vedetele TV numite într-un proces pentru defăimare intentat de producătorul de maşini de vot Dominion, care a determinat Fox News să plătească 787,5 milioane de dolari pentru a pune capăt procedurilor judiciare. Sursa foto: Getty Images

Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că a decis să o nominalizeze pe Jeanine Pirro, o cunoscută comentatoare de la canalul Fox News, în postul strategic de procuror al Washingtonului, după ce a fost nevoit să renunţe la candidatura ultraconservatorului Ed Martin, relatează AFP, conform Agerpres.

Împătimit al televiziunii, Donald Trump şi-a recrutat în mare parte membrii administraţiei din rândurile vedetelor presei conservatoare, cum sunt Pete Hegseth la Pentagon, chirurgul star al emisiunii TV "Dr Oz" în fruntea asigurărilor de sănătate sau fosta lideră din industria wrestlingului Linda McMahon la educaţie, aminteşte AFP.

"Sunt încântat să anunţ că judecătoarea Jeanine Pirro va fi nominalizată ca procuror interimar al Washingtonului", a transmis liderul de la Casa Albă pe reţeaua sa Truth Social, menţionând trecutul ei de procuror şi magistrat, precum şi îndelungata ei carieră la Fox News.

În ce o priveşte pe vedeta de televiziune, deşi mai puţin legată direct de participanţii la asaltul din 6 ianuarie, Jeanine Pirro a evocat în mod repetat pe Fox News teorii ale conspiraţiei privind fraude în favoarea lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale din 2020 care au alimentat atacul asupra Capitoliului.

De asemenea, Jeanine Pirro a fost una dintre vedetele TV numite într-un proces pentru defăimare intentat de producătorul de maşini de vot Dominion, care a determinat Fox News să plătească 787,5 milioane de dolari pentru a pune capăt procedurilor judiciare.

Într-un alt mesaj, Donald Trump a adus un omagiu "muncii fantastice" depuse de Ed Martin, anunţând viitoarea sa numire la Departamentul Justiţiei ca "noul director al grupului de lucru privind instrumentalizarea justiţiei", unul dintre laitmotivele preşedintelui republican la adresa administraţiei anterioare a democratului Joe Biden.

Ed Martin nu a reuşit să obţină suficiente voturi în Senat pentru a fi validat în funcţie, subminat de dezvăluirile privind legăturile sale cu participanţi la asaltul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului, inclusiv un simpatizant nazist declarat, precum şi apariţiile sale frecvente în presa rusă de-a lungul anilor.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close