Antena 3 CNN Externe Donald Tusk: Ucraina să participe la discuțiile de pace. Când marile puteri au decis peste capul altora, consecințele au fost grave

Donald Tusk: Ucraina să participe la discuțiile de pace. Când marile puteri au decis peste capul altora, consecințele au fost grave

A.I.
1 minut de citit Publicat la 13:28 11 Aug 2025 Modificat la 13:28 11 Aug 2025
Donald Tusk
Premierul polonez Donald Tusk. Foto: Getty Images

Premierul polonez Donald Tusk a pledat în favoarea implicării Kievului în negocierile ce vor fi purtate de Donald Trump și Vladimir Putin în Alaska, transmite, luni, The Guardian.

Tusk s-a pronunțat în legătură cu acest subiect după consultările de la sfârșitul săptămânii trecute dintre liderii europeni.

Potrivit șefului guvernului de la Varșovia, europenii rămân uniți în abordarea lor față de procesul de pace din Ucraina.

Tusk a mai spus că Rusia nu trebuie să fie lăsată să conteste granițele fără a fi trasă la răspundere.

"Pentru Polonia și partenerii noștri europeni, trebuie să fie clar că nu se pot schimba granițele cu forța și că Rusiei nu i se poate permite să beneficieze de invazia Ucrainei. Occidentul, inclusiv țările europene, nu va accepta cererile Rusiei, care se reduc, pur și simplu, la confiscarea teritoriului ucrainean", a afirmat el.

Tusk a amintit de momentul când Germania nazistă și URSS au hotărât soarta Poloniei

Premierul polonez a invocat istoria propriei țări pentru a susține principiul "nimic (negociat) în legătură cu Ucraina fără Ucraina".

"Din istorie știm - și Polonia a fost adesea victima acestui lucru - că atunci când marile puteri au decis asupra altor țări fără participarea acestora la negocieri, consecințele au fost grave", a conchis Tusk.

Germania nazistă (pe 1 septembrie 1939) și Uniunea Sovietică (pe 17 septembrie 1939) au atacat și invadat Polonia, trupele lui Stalin ocupând sectoarele convenite în anexa secretă a pactului Ribbentrop-Molotov.

Polonia a fost complet ocupată de armatele celor două state agresoare până pe 1 octombrie 1939.

Ulterior, armata germană a capturat și teritoriile ocupate de sovietici, în urma invaziei ordonate de Hitler în URSS pe 22 iunie 1941 în cadrul "Operațiunii Barbarossa".

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close