Antena 3 CNN Externe Criza EFF va face să pară o glumă criza de la benzinăriile din Marea Britanie. "Va dura luni de zile"

Criza EFF va face să pară o glumă criza de la benzinăriile din Marea Britanie. "Va dura luni de zile"

Miniștri din guvernul britanic se pregătesc pentru o "criză EFF" prelungită pe luni de zile, anunță presa din Regatul Unit.

Criza EFF va face să pară o glumă criza de la benzinăriile din Marea Britanie. "Va dura luni de zile"
de Adrian Iclozan    |    02 Oct 2021   •   09:30

EFF vine de la "Energy, Fuel and Food" (Energie, Combustibil și Alimente).

În ceea ce privește criza de la benzinării, aceasta va mai dura, în pofida mobilizării șoferilor armatei, anunță Daily Mail.

Secretarul de stat însărcinat cu afacerile poliției, Kit Malthouse, a declarat, vineri, că problema aprovizionării benzinăriilor se va rezolva "într-o săptămână, aproximativ".

Oficialul a estimat că ar trebui să se producă o "îmbunătățire" a situației în zilele următoare și că premierul Boris Johnson este pregătit să reanalizeze lucrurile dacă se produc "deteriorări".

Chiar dacă se va rezolva criza aprovizionării cu combustibili, sunt probleme în alte sectoare, care vor continua în următoarele luni.

Criza EFF: Penurie anticipată de alimente și jucării, de Crăciun

Creșterea masivă a prețului angro la gaze a determinat colapsul câtorva firme din domeniul energiei, efectul fiind acela că, la iarnă, consumatorii vor avea de înfruntat facturi uriașe.

Deficitul masiv de șoferi de transport mărfuri afectează lanțurile de aprovizionare iar responsabilii din industria de retail prevăd o penurie de alimente și chiar de jucării în perioada sărbătorilor de iarnă.

De asemenea, lipsa lucrătorilor din companiile de procesare a alimentelor se adaugă tabloului general iar fermierii avertizează că, în condițiile în care nu mai au spațiu din cauza creșterii numărului de animale, vor fi obligați să treacă la sacrificări în masă.

Militarii britanici încep de luni ce spunea guvernul că vor face din acest weekend

În pofida estimărilor oficiale că în weekend urmau să înceapă livrările de combustibil operate de șoferii armatei, acest lucru nu s-a întâmplat.

Militarii vor transporta combustibil începând de luni.

"Circa 200 de militari, dintre care 100 de șoferi, vor fi detașați de luni pentru a oferi sprijin temporar în cadrul acțiunii guvernului de a reduce presiunea asupra benzinăriilor şi de a rezolva lipsa șoferilor de camioane", arată un comunicat oficial.

Militarii s-au instruit în ultimele zile pentru a lucra cu cisternele civile.

Daily Mail arată că, vineri, circa 40 de cisterne cu combustibil stăteau în continuare imobilizate în Fenstanton, comitatul Cambridgeshire, pentru că nu avea cine să le conducă (foto următoare).

Criza EFF: șoferii continuă să facă stocuri, în ciuda apelurilor guvernului

Relatări din Kent, Reading și London arătau cum, vineri dimineața, panica domina în continuare printre automobiliști, după ce, în zilele din urmă, publicațiile din Anglia relatau despre bătăi la benzinării, agresiuni și amenințări cu cuțite.

Dotați cu canistre și sticle, aceștia "vânau" stațiile care încă vindeau combustibil și făceau stocuri, neîncrezători în apelurile la calm ale oficialilor guvernamentali.

Transportul în comun de suprafață a înregistrat întârzieri la primele ore, din cauza cozilor uriașe care s-au format în continuare la benzinării în cele mai multe zone din țară.

Asociația Retailerilor de Combustibil (PRA) a avertizat că benzinăriile se golesc de combustibil mai repede decât pot fi realimentate, una din patru stații nemaiavând ce vinde.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Jumătate din Marea Britanie, pe roșu sau galben

"În sondajul de astăzi (vineri), din 1.100 de stații din toată țara, inclusiv cele din zonele de serviciu de pe autostradă, 47% aveau benzină și motorină. 27% aveau fie un tip de combustibil, fie altul iar 26% nu aveau combustibil deloc", a spus Gordon Balmer, directorul executiv al PRA.

"Vânzătorii independenți, care reprezintă 65% din totalul membrilor, nu primesc destul combustibil, comparativ cu alte sectoare. Până ce aceștia nu încep să fie realimentați mai des, vom continua să vedem cozi lungi la benzinării", a continuat el.

Regiunile Londra, Sud-Est, Nord-Vest, West Midlands și East Midlands aveau, vineri, un nivel de alimentare cu combustibil de 20% și erau marcate cu roșu pe sistemul de semnalizare a traficului care amintește de codul de culori utilizat în prezent pentru zonele pandemice.

Regiunile Nord-Est, Yorkshire și țara Galilor au trecut de la roșu la galben.

Scoția trecea de la galben la verde iar Irlanda de Nord era deja verde, menționează Daily Mail.

×
Subiecte în articol: Marea Britanie criza combustibil EFF
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close