Antena 3 CNN Externe O femeie și-a urmărit soțul cu o aplicație, ca să vadă dacă a luat copiii de la grădiniță. L-a lovit cu maşina când a aflat ce făcea de fapt

O femeie și-a urmărit soțul cu o aplicație, ca să vadă dacă a luat copiii de la grădiniță. L-a lovit cu maşina când a aflat ce făcea de fapt

O femeie și-a urmărit soțul cu o aplicație mobilă. A vrut să vadă dacă bărbatul a luat copiii de la grădiniță, dar când a descoperit ce face l-a lovit intenţionat cu maşina.

O femeie și-a urmărit soțul cu o aplicație, ca să vadă dacă a luat copiii de la grădiniță. L-a lovit cu maşina când a aflat ce făcea de fapt
Sursa foto: profimediaimages.ro
de Redacția Antena 3 CNN    |    26 Mai 2023   •   20:03

Bărbatul a fost prins sărutând o altă femeie. Soţia lui, orbită de gelozie, i-a lovit pe cei doi cu mașina.

Totul s-a întâmplat în martie 2021, pe o stradă din oraşul Brisbane, Australia. Christine Lee Kennedy, în vârstă de 38 de ani, era la volanul mașinii sale când și-a văzut soțul sărutând și îmbrățișând o altă femeie. I-a găsit pe cei doi cu o aplicație prin care a urmărit telefonul partenerului său.

Bărbatul i-a spus că se ducea să ia copiii de la grădiniță, scrie Daily Mail.

Christine Lee Kennedy i-a lovit cu mașina, apoi a coborât și s-a îndreptat spre amantă și i-a dat un pumn. Christine a așteptat lângă soţul ei până au sosit echipajele de salvare.

"Vehiculul ei i-a lovit pe amândoi cu partea din față a mașinii. Domnul Larkin a fost aruncat în aer și pe drum. Doamna Noring a fost și ea aruncată pe șosea. După ce a lovit-o pe doamna Noring, (Kennedy) a atacat-o imediat, ceea ce arată o lipsă de remuşcare pentru acţiunile ei la momentul respectiv, lovind cu pumnul o persoana care stătea întinsă la pământ", a declarat un procuror.

Citeşte şi: Un bărbat și-a înscenat moartea pentru a putea trăi cu amanta | ”Mama mea era implicată în asta”

În timpul procesului, Christine Lee Kennedy a pledat vinovată pentru conducerea periculoasă a unui autovehicul, iar juriul a găsit-o acum nevinovată pentru vătămare corporală intenționată.

Judecătorul Paul Smith a condamnat-o pe Kennedy la nouă luni de închisoare cu suspendare pentru cele două infracțiuni. Ea este obligată să plătească câte 5.000 de dolari australieni atât fostului soț, cât și amantei.

Vezi și: Un dentist şi-a omorât soţia pentru a putea trăi cu amanta. Femeia a fost otrăvită cu cianură

×
Subiecte în articol: brisbane Christine Lee Kennedy
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close