Antena 3 CNN Externe Germania creşte interdicţiile pe stadioane. Vrea interzicerea pentru zece ani a suporterilor violenţi

Germania creşte interdicţiile pe stadioane. Vrea interzicerea pentru zece ani a suporterilor violenţi

Germania creşte interdicţiile pe stadioane. Vrea interzicerea pentru zece ani a suporterilor violenţi
Sursa foto: Foto: Antena 3
de S.T.    |    17 Iul 2012   •   19:58

Autorităţile sportive şi poliţia din Germania au stabilit, marţi, că interzicerea pe stadioane pentru zece ani a suporterilor violenţi este o măsură ce poate intra în vigoare în viitor, informează AFP.

Reprezentanţii a peste 50 de cluburi profesioniste, cei ai Federaţiei Germane de Fotbal, ai Ligii Profesioniste şi cei ai ministerelor de Interne federal şi regional s-au adunat la o masă rotundă la Berlin şi au discutat despre securitatea pe stadioane, după o serie de incidente care au avut loc în sezonul trecut.

Participanţii  la eveniment au declarat că doresc să crească interdicţiile pe stadioane de la 3 la 5 ani şi chiar la 10 ani în cazurile foarte grave.

"Este un pas important pe care îl fac cluburile. Măsurile sunt necesare şi trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru securitatea pe stadioane", a spus preşedintele Federaţiei Germane de Fotbal, Wolfgang Niersbach.

Mai multe incidente grave s-au produs în Germania în sezonul trecut. La un meci de baraj pentru promovare/rămânere în liga a doua, între echipele Karlsruhe şi Regensburg, violenţele s-au soldat cu 75 de răniţi, dintre care 18 poliţişti.

×
Subiecte în articol: Germania stadion
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close