Antena 3 CNN Externe Gest extrem făcut de un oficial guvernamental după ce și-a scăpat telefonul în apă. A fost suspendat din funcție

Gest extrem făcut de un oficial guvernamental după ce și-a scăpat telefonul în apă. A fost suspendat din funcție

Un oficial guvernamental din India, a fost suspendat din funcție, în urma unui incident în care a ordonat golirea unui rezervor pentru că și-a scăpat telefonul în apă, în timp ce își făcea un selfie.

Gest extrem făcut de un oficial guvernamental după ce și-a scăpat telefonul în apă. A fost suspendat din funcție
Sursa foto: Youtube I Dk 808
de Redacția Antena 3 CNN    |    26 Mai 2023   •   23:44

După ce și-a scăpat telefonul Samsung, evaluat la aproximativ 1.200 de dolari, în barajul Kherkatta din statul Chhattisgarh, India, un bărbat a luat decizia de a goli rezervorul pentru a-l recupera.

Potrivit declarației lui Vishwas, citată de presa indiană, după ce scafandrii locali nu au reușit să găsească telefonul, el a plătit pentru aducerea unei pompe cu motorină pentru golirea rezervorului barajului.

A fost nevoie de trei zile pentru a pompa milioane de litri de apă din baraj.

Cu toate că și-a găsit telefonul, acesta era nefuncțional.

Citește și: Cum arată orașul înghițit de pământ, de la o zi la alta. Aici locuiesc 73.000 de oameni

Rajesh Vishwas a afirmat că telefonul conținea date guvernamentale sensibile și era necesară recuperarea acestuia, dar a fost acuzat de abuz de putere.

Operațiunea de pompare a durat mai multe zile, eliminând aproximativ două milioane de litri de apă, suficient pentru a iriga o suprafață de aproximativ 6 km pătrați (600 de hectare) de teren agricol.

Totuși, misiunea sa a fost întreruptă când un alt oficial din departamentul de resurse de apă a sosit la fața locului în urma unei plângeri.

"El a fost suspendat din funcție până când se va finaliza ancheta. Apa este o resursă esențială și nu poate fi irosită în acest fel”, a declarat Priyanka Shukla, un oficial din districtul Kanker, pentru ziarul The National.

×
Subiecte în articol: oficial guvernamental India telefon baraj
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close