Antena 3 CNN Externe Goran Hadzici, ultimul criminal de război, arestat de autorităţile din Serbia

Goran Hadzici, ultimul criminal de război, arestat de autorităţile din Serbia

Goran Hadzici, ultimul criminal de război, arestat de autorităţile din Serbia
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
20 Iul 2011   •   18:44

Autorităţile din Serbia au arestat, miercuri, ultimul suspect căutat de Tribunalul pentru cirme de război al Naţiunilor Unite. Arestarea lui Goran Hadzici răspunde solicitărilor internaţionale adresate Serbiei şi aduce un argument în plus pentru candidatură ţării balcanice pentru aderarea la Uniunea Europeană, scrie Associated Press.

Fostul general în Războiul Croat pentru Independeţă şi preşedinte al Republicii Sârbe Krajina a fost arestat într-o pădure din nordul Serbiei, o zonă în care locuiesc majoritatea rudelor sale, în timp ce se întâlnea cu un bărbat care îi aducea bani.

Deşi era înarmat, Hadzici nu s-a împotrivit arestării. La câteva ore de la arestare, fostul lider militar a fost dus la Tribunalul pentru crime de război din Belgrad. În urma audierilor, avocatul generalului a declarat că acesta nu va face apel la decizia Tribunalului, ceea ce ar putea deschide calea procedurilor de extrădare către Tribunalul de la Haga.

 


În 2004, Goran Hadzici a fost inculpat de către Tribunalul pentru crime de război de la Haga, el fiind acuzat de crime de război şi crime împotriva umanităţii, care includ torturarea, deportarea şi epluzarea cetăţenilor non-sârbi de pe teritorii controlate de el. De asemenea, Hadzici este făcut responsabil pentru bombardamentul oraşului Vukovar, primul oraş european distrus în totalitate după Al Doilea Război Mondial, şi masacrul de la Spitalul Vukovar.

Hadzici s-a remarcat în timpul războiului din Croaţia dintre 1991 şi 1995. El a devenit o figură proeminentă în urma relaţiei cu şeful poliţiei secrete a lui Slobodan Miloşevici. Pus în fruntea statului sârb autoproclamat din estul Croaţiei, el a colaborat intens cu poliţia secretă şi a realizat profituri imense din contrabanda cu maşini, combustibil şi ţigări.

Liderii europeni au lăudat acţiunea autorităţilor din Serbia, apreciind "determinarea şi dăruirea" de care au dat dovadă preşedintele Boris Tadic şi guvernul sârb pentru capturarea criminalilor de război. Capturarea lui Hadzici vine la mai puţin de două luni de la arestarea şi extrădarea lui Ratko Mladici şi a lui Radova Karadzici.

×
Subiecte în articol: Serbia arestat
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close