Antena 3 CNN Externe Grecia: Vom ieşi din zona euro dacă nu vom obţine un nou acord de finanţare internaţională

Grecia: Vom ieşi din zona euro dacă nu vom obţine un nou acord de finanţare internaţională

Grecia: Vom ieşi din zona euro dacă nu vom obţine un nou acord de finanţare internaţională
Sursa foto: Foto: ibtimes.com
03 Ian 2012   •   14:06

Grecia avertizează că ar putea fi nevoită să părăsească zona euro dacă nu va reuşi să obţină un nou acord de finanţare internaţională, transmite Reuters.

"Acordul de finanţare externă trebuie semnat, altfel vom ieşi de pe pieţe, vom ieşi din euro. Situaţia va fi mult mai grea", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului elen Pantelis Kapsis la un post de televiziune.

Grecia încearcă să ajungă la o înţelegere cu FMI, Comisia Europeană şi deţinătorii privaţi de obligaţiuni privind detaliile acordului de finanţare externă.

Atena şi Bruxelles au respins în repetate rânduri varianta ieşirii Greciei din zona euro, eveniment care ar putea agrava puternic criza datoriilor de stat.

Oficialităţile din Grecia şi UE au evitat până acum să expună ieşirea statului elen din zona euro ca scenariu posibil.
   
Reprezentanţii CE, FMI şi ai Băncii Centrale Europene vor sosi la Atena la mijlocul lunii ianuarie pentru a pune la punct noul acord de finanţare externă, convenit de principiu la summit-ul UE din octombrie.

Autorităţile de la Atena au încheiat în 2010 un acord cu FMI şi Comisia Europeană pentru un pachet de finanţare de 110 miliarde de euro.

×
Parteneri
Trucul cu care românii păcălesc automatele de reciclare
x close