Antena 3 CNN Externe Imagini live din Moscova, transmise de o cameră de supraveghere montată în centrul capitalei rusești

Imagini live din Moscova, transmise de o cameră de supraveghere montată în centrul capitalei rusești

Imagini în timp real din Moscova pot fi urmărite, din întreaga lume, datorită camerelor de supraveghere montate în centrul capitalei rusești.

Imagini live din Moscova, transmise de o cameră de supraveghere montată în centrul capitalei rusești
Sursa foto: Captură video youtube
de Redacția Antena 3 CNN    |    24 Iun 2023   •   19:28

Publicația Washington Post a făcut posibilă urmărirea în timp real a situației din Moscova, oferind oamenilor posibilitatea de a vedea imagini live de pe o cameră de supraveghere.

La Kremlin este alertă de securitate, după ce grupul Wagner a anunțat că se îndreaptă către Moscova și l-a amenințat direct pe Vladimir Putin.

Primarul Moscovei a anunțat, între timp, că toate evenimentele în aer liber sunt anulate, până la 1 iulie, din cauza situației tensionate.

În timpul discursului, Putin a anunţat că au fost luate măsuri antiteroriste, atât în Moscova cât şi în alte regiuni ale Rusiei. Toate activităţile publice au fost amânate cu o săptămână, însă circulaţia nu este restricţionată pentru moment în capitala Rusiei.

Mai mult, președintele Vladimir Putin a promis că va zdrobi o revoltă armată pe care a comparat-o cu Războiul Civil din Rusia de acum un secol.

Reacţia lui Prigojin nu s-a lăsat aşteptată. I-a transmis lui Vladimir Putin că a luat decizia greşită şi a adăugat că în curând Rusia va avea un nou preşedinte.

Un jurnalist Reuters a văzut elicoptere ale armatei deschizând focul asupra unei coloane înarmate aparținând Wagner care înainta pe lângă orașul Voronej cu transportoare de trupe și cel puțin un tanc pe un camion cu platformă. Orașul se află la mai mult de jumătate de drum de-a lungul autostrăzii de 1.100 de kilometri de la Rostov la Moscova.

Citeşte şi : Premierul Marcel Ciolacu, reacţie la situaţia din Rusia: "Sunt în legătură permanentă cu Ministerul Apărării și MAE"

În Rostov, care servește ca principal centru logistic din spate pentru întreaga forță de invazie a Rusiei, locuitorii se agitau, filmând cu telefoanele mobile, în timp ce luptătorii Wagner în vehicule blindate și tancuri de luptă își ocupau pozițiile.

În Moscova, pe străzi a existat o prezență sporită a securității. Piața Roșie a fost blocată de bariere metalice.

 

×
Subiecte în articol: Moscova camera de supraveghere
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close