Antena 3 CNN Externe Irina Bokova, prima femeie din Europa de Est aleasă la şefia UNESCO

Irina Bokova, prima femeie din Europa de Est aleasă la şefia UNESCO

Irina Bokova, prima femeie din Europa de Est aleasă la şefia UNESCO
23 Sep 2009   •   14:22

Irina Bokova, un diplomat bulgar, a fost aleasă marţi seară în funcţia de director general al UNESCO (United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization). Ea l-a înfrânt pe Farouk Hosny, ministrul egiptean al Culturii. Scorul a fost foarte strâns, fiind marcat de o adevărată dispută internaţională a politicienilor care au votat. Irina Bokova a obţinut, în a cincea rundă a scrutinului, 31 de voturi, iar Farouk Hosny, 27.

Bokova, în vârstă de 57 de ani, ambasadorul Bulgariei din Franţa şi UNESCO, este prima femeie din Europa de Est care va conduce agenţia, care se ocupă de cultură, protecţia arhitecturii, educaţie, libertatea presei şi multe altele.
Victoria ei a reprezentat, însă, o înfrângere amară pentru Egipt şi preşedintele său, Hosni Mubarak, scrie The New York Times.

Liderul egiptean a făcut tot posibilul pentru a atrage cele 30 de voturi necesare, ale comitetului executiv UNESCO, pentru a se asigura că reprezentantul ţării sale va câştiga încă din prima rundă a scrutinului. Însă Hosny Farouk, în vârstă de 71 de ani, a fost acuzat de antisemitism şi de impunerea cenzurii de-a lungul celor 22 de ani în care a fost ministru al Culturii. Prin urmare, avansul său s-a topit, inevitabil, iar oponenţii săi şi-au îndreptat atenţia şi voturile către Irina Bokova.

În cea de-a patra rundă a scrutinului, de luni seară, cei doi candidaţi erau la egalitate: 29 la 29 de voturi. Două ţări şi-au schimbat voturile peste noapte. Fiind vorba de vot secret, nu se ştie care dintre ţări s-a răzgândit, mai ales că unele dintre ele şi-au declarat iniţial sprijinul pentru Egipt, iar mai apoi şi l-au retras, potrivit diplomaţilor, citaţi de The New York Times.



O sursă apropiată situaţiei a precizat că ar fi vorba despre Spania şi Italia care şi-au schimbat voturile după ce au aflat informaţii noi despre rolul pe care l-a jucat Hosny, în calitate de diplomat egiptean, în protecţia celor care au pus la cale un act de terorism asupra unui vas italian, în 1985. Sursa a vorbit sub protecţia anonimatului, din cauza situaţiei delicate.

Antena3.ro

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close