Antena 3 CNN Externe Liberal-democraţii britanici îi susţin pe români şi bulgari: Îi aşteptăm pe cei mai buni şi cei mai deştepţi în Marea Britanie

Liberal-democraţii britanici îi susţin pe români şi bulgari: Îi aşteptăm pe cei mai buni şi cei mai deştepţi în Marea Britanie

Liberal-democraţii britanici îi susţin pe români şi bulgari: Îi aşteptăm pe cei mai buni şi cei mai deştepţi în Marea Britanie
Sursa foto: Foto: tabtimes.com
02 Feb 2013   •   10:32

Liberal-democraţii britanici îi avertizează pe partenerii de coaliţie conservatori faţă de comportamentul discriminator al unor miniştri care propun impunerea de restricţii asupra ajutoarelor sociale pentru români şi bulgari începând cu anul viitor, relatează The Guardian în pagina electronică.
   
În timp ce europarlamentarii din România şi Bulgaria susţin că cetăţenii statelor lor sunt trataţi ca "europeni de mâna a doua", liberal-democraţii afirmă că Marea Britanie trebuie să acţioneze în cadrul legislaţiei UE care impune ca românii şi bulgarii să fie trataţi la fel ca toţi cetăţenii europeni de anul viitor, când aceştia vor avea drepturi de circulaţie depline.
   
Un reprezentant al liberal-democraţilor a declarat: "Problema românilor şi a bulgarilor nu ar trebui să existe. Avem legislaţia europeană. Orice facem ar trebui să se aplice tuturor statelor membre UE".
   
"Suntem de acord să ne asigurăm că regulile sunt corecte. Dar ele nu ar trebui să se aplice doar românilor şi bulgarilor. Trebuie să ne uităm la regulile pentru toţi migranţii UE".
   
Downing Street a transmis vineri prin intermediul purtătorului de cuvânt al premierului că analizează posibilitatea impunerii unor limite, Marea Britanie fiind deschisă numai "celor mai buni şi mai deştepţi".
   
Purtătorul de cuvânt a declarat: "Am fost şi suntem foarte clari asupra faptului că îi aşteptăm pe cei mai buni şi mai deştepţi în Marea Britanie şi susţinem imigraţia care ajută economia britanică şi piaţa locurilor de muncă. Nu suntem deschişi, totuşi, abuzurilor drepturilor de circulaţie în ceea ce priveşte presiunile pe care le pot exercita asupra Marii Britanii. Susţinem drepturile depline de circulaţie dacă sunt în beneficiul economiei noastre. Este o apreciere generală. Dacă există oameni care ne pot ajuta economia, sunt foarte bineveniţi".
   
Poziţia Marii Britanii faţă de drepturile de circulaţie i-a determinat pe europarlamentarii români şi bulgari să îi adreseze o scrisoare lui Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, pentru a reclama discriminarea. Aceştia transmit în scrisoarea citată de Reuters: "Considerăm că un val de declaraţii ostile de la începutul anului caută să stigmatizeze aceşti cetăţeni ca europeni de mâna a doua care reprezintă o ameninţare pentru sistemul social doar pentru că vor să îşi exercite drepturile esenţiale de circulaţie liberă şi muncă".
   
Conform normelor UE, românii şi bulgarii vor avea de anul viitor aceleaşi drepturi de circulaţie şi muncă ca şi celelalte 25 de state europene.
   
Marea Britanie se teme că eliminarea "controalelor de tranziţie", impuse românilor şi bulgarilor timp de şapte ani de la integrarea lor în UE în 2007, ar putea duce la stabilirea unui număr mare de cetăţeni din cele două state în Marea Britanie, Conservatorii Tory au criticat puternic fostul guvern care nu a impus asemenea controale atunci când alte opt state est-europene, mai ales Polonia, s-au alăturat Uniunii Europene în 2004, relatează The Guardian.
   
Mark Harper, ministrul conservator al Imigraţiei, a declarat că restricţii ar putea fi impuse în ceea ce priveşte accesul la NHS (sistemul naţional de asigurări de sănătate) şi unele beneficii sociale. Într-un interviu pentru emisiunea postului BBC Two, Daily Politics de miercuri, acesta a declarat: "Vrem să ne asigurăm că cetăţenii Bulgariei şi României vin aici, muncesc şi contribuie, aşa cum mulţi fac deja. Ce nu vrem sunt oamenii care vin în această ţară doar pentru a beneficia de ajutoare sociale şi pentru a trăi de pe urma statului".
   
Conform The Guardian, acesta a mai declarat că va examina regulile Marii Britanii privind ajutoarele sociale pentru a se asigura că "nu sunt cele mai lejere". El a adăugat: "Nu analizăm doar care sunt regulile noastre, ce sunt de fapt destul de dure. Analizăm aceste reguli în comparaţie cu vecinii noştri europeni pentru a ne asigura că dacă cineva va face o alegere pe baza câştigului şi pe baza a ceea ce poate obţine de la stat, să ne asigurăm că nu suntem cea mai permisivă ţară".
   
Ministrul a insistat că restricţiile vor fi aplicate în general. Liberal-democraţii însă sunt alarmaţi că membrii conservatori vor să discrimineze împotriva românilor şi bulgarilor, deoarece presa care şi-a exprimat îngrijorările privind eliminarea restricţiilor de circulaţie a transmis informaţii ce sugerează că cetăţenii celor două state vor fi cei afectaţi.

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close