
Trei femei care au lucrat la magazinul de lux londonez Harrods îl acuză pe Ali Fayed, al treilea frate al lui Mohamed Al-Fayed, că le-a agresat sexual în anii '90, a relatat vineri BBC.
Aceste noi acuzaţii se adaugă sutelor de mărturii împotriva lui Mohamed Al-Fayed, fostul proprietar al Harrods, acuzat de violuri şi agresiuni sexuale pe o perioadă de peste 30 de ani, însă niciodată cercetat în timpul vieţii.
Alte acuzaţii l-au vizat recent şi pe fratele său Salah, de asemenea decedat.
Ali Fayed, în vârstă de 81 de ani, singurul frate Al-Fayed încă în viaţă, este acuzat că le-a agresat pe aceste trei femei la Londra şi în timpul unor călătorii de afaceri în Elveţia şi Statele Unite, în perioada în care fraţii conduceau celebrul magazin londonez.
Ali Fayed, care locuieşte în Statele Unite, "neagă fără echivoc toate acuzaţiile de comportament reprobabil" şi refuză să fie "un ţap ispăşitor", a declarat purtătorul său de cuvânt pentru BBC.
„Când am ieşit din duş în lenjerie intimă, el stătea în cameră”
Una dintre acuzatoarele sale, Frances, designer de interior, susţine că a fost agresată de mai multe ori de Ali Fayed, în special în casa acestuia din Connecticut (SUA), unde venise pentru a lucra.
„Când am ieşit din duş în lenjerie intimă, el stătea în cameră”, apoi "mi-a pus mâinile în sutien şi chiloţi", a povestit ea.
Amy, o altă acuzatoare a lui Ali Fayed, a declarat pentru BBC că speră să obţină "o explicaţie (...) pentru a merge mai departe şi a începe să se vindece".
Potrivit The New York Times, o altă victimă a afirmat în noiembrie că Ali Fayed era la curent cu "traficul" organizat de fratele său mai mare.
Cele trei femei care îl acuză pe Ali Fayed susţin că au fost agresate şi de Mohamed Al-Fayed, care a murit în august 2023.
Mărturiile împotriva fostului proprietar al Harrods şi al clubului englez Fulham s-au înmulţit după difuzarea, în septembrie, a unui documentar BBC care îl acuza de violuri şi agresiuni sexuale.
"A devenit clar, de îndată ce am început să lucrăm la acest caz, că şi alte persoane în afară de Mohamed Al-Fayed au fost implicate în aceste violenţe împotriva femeilor", a declarat vineri colectivul "Justice for Harrods Survivors".
Acesta le reprezintă pe cele trei femei care îl acuză acum pe Ali Fayed. Grupul a fost contactat, de la difuzarea documentarului despre Mohamed Al-Fayed, de peste 420 de victime şi martori. Poliţia a declarat, la rândul său, că a fost contactată de peste 90 de acuzatoare.