Antena 3 CNN Externe Marea Britanie se confruntă cu cele mai grave inundaţii din istorie. Oamenii îşi părăsesc locuinţele, iar ploile continuă

Marea Britanie se confruntă cu cele mai grave inundaţii din istorie. Oamenii îşi părăsesc locuinţele, iar ploile continuă

Marea Britanie se confruntă cu cele mai grave inundaţii din istorie. Oamenii îşi părăsesc locuinţele, iar ploile continuă
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    12 Feb 2014   •   07:38

Premierul britanic David Cameron şi-a amânat o vizită peste hotare din cauza inundaţiilor de o amploare fără precedent care afectează ţara de mai bine de o lună.

16 alerte de inundaţii de cel mai înalt grad sunt în vigoare pe cursul Tamisei şi în Somerset. Iar meteorologii anunţă un nou val de ploi, dar şi ninsori şi vânt deosebit de puternic.

Mulţi locuitori din regiunile sinistrate au ajuns la disperare şi acuză autorităţile locale, dar şi guvernul, că i-au abandonat.

Pe cursul Tamisei, în amonte de Londra, aproape o mie de familii au fost evacuate şi alte câteva mii de case sunt, şi ele, în pericol. Oficiul meteorologic a emis, pentru astăzi, alerte de vreme nefavorabilă pe întregul teritoriu al Marii Britanii, fie pentru ploaie, fie pentru vânt puternic şi chiar ninsoare.

Ajutor de urgenţă de 36 milioane de euro pentru Marea Britanie, în urma inundaţiilor

După ce a vizitat, timp de două zile, regiunile afectate, premierul David Cameron şi-a anulat un turneu diplomatic în Orientul Mijlociu şi a promis ajutor pentru sinistraţi.

Inundaţiile au ajuns şi subiect de dispută politică. Unii lideri ai opoziţiei spun că guvernul, preocupat prea mult de economiile bugetare, nu a alocat fondurile necesare pentru diguri sau curăţarea râurilor, ceea ce a amplificat dezastrul.

Citeşte şi:

Marea Britanie e sub apă! A fost cea mai ploioasă lună din ultimii 100 de ani


×
Subiecte în articol: Marea Britanie inundatii ploi David Cameron
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close