Antena 3 CNN Externe ”Ești trează, mamă? Hai să ne luăm rămas bun de la fiica ta” Bebeluș ucis la naștere de medici. I-au smuls capul, apoi l-au cusut la loc

”Ești trează, mamă? Hai să ne luăm rămas bun de la fiica ta” Bebeluș ucis la naștere de medici. I-au smuls capul, apoi l-au cusut la loc

O mamă a povestit despre una dintre cele mai traumatizante experiențe prin care a trecut. Femeia a mers la spital să o nască pe fetița sa, însă a avut parte de un scenariu din filmele de groază.

”Ești trează, mamă? Hai să ne luăm rămas bun de la fiica ta” Bebeluș ucis la naștere de medici. I-au smuls capul, apoi l-au cusut la loc
Sursa foto: Getty Images
de Andreea Ştefan    |    10 Mai 2023   •   11:27

În timpul nașterii, medicii spitalului din Brazilia au smuls capul bebelușului.

Părinții copilului, Ranielly Coelho Santos și Victor da Silva, susțin că fetița lor trăia la naștere, dar a fost ucisă de medicii care i-au rupt capul.

Deși copilul a murit, medicii au încercat să reatașeze capul copilului de corp, așa că l-au cusut la loc, conform spuselor mamei.

Părinții copilei au intentat o acțiune în justiție în urma incidentului îngrozitor petrecut la Spitalul das Clinicas din Belo Horizonte, Brazilia, pe 1 mai.

Citește și: "Am văzut mânuța ieșind și am crezut că este o păpușă". Un bebeluș a fost găsit mort într-un tomberon de un bătrân, în Italia

Mama susține că bunica copilei a văzut urmele cusăturilor și astfel și-a dat seama că medicii i-au rupt capul fetiței sale în timpul nașterii.

”M-am trezit. A spus: Ești trează, mamă? Hai să ne luăm rămas bun de la fiica ta. Apoi au adus-o îmbrăcată, împachetată", a povestit mama.

Se pare că mama ei a observat cusăturile de pe gâtul nepoatei sale.

”Mama mea a văzut întreaga procedură. Ea a desfăcut hainele bebelușului, dar au încercat să o întrerupă. Atunci am văzut că gâtul ei era cusut, plin de semne", a mai povestit Ranielly.

”Au început să tragă capul copilului cu mâinile”

Femeia era însărcinată în șapte luni când a început travaliul.

Copilul fusese diagnosticat cu o problemă pulmonară anterior, ceea ce însemna că exista o șansă ca ea să nu supraviețuiască, dar părinții insistă că inima ei bătea înainte ca medicii să îi smulgă capul.

”Nu am avut timp să vorbim despre asta. Au început să tragă capul copilului cu mâinile, spunându-i soției mele să împingă, dar ea nu mai avea putere. În ultimul moment în care au făcut asta, au venit mai mulți oameni și au ținut-o. M-au ținut și pe mine. I-au făcut anestezie generală, a leșinat, copilul abia a ieșit, dar ea era deja fără viață”, a povestit Victor, tatăl fetiței.

Securitatea a trebuit să-l scoată din sala de naștere după incident.

”A fost mult mai mult decât o greșeală medicală. S-a pierdut o viață, iar viața mamei era cât pe ce să se piardă și ea. Mama a fost legată în timpul nașterii, are mai multe vânătăi pe corp. Au fost mai multe greșeli succesive care au provocat această tragedie", a declarat avocatul Jennifer Valente.

Spitalul le-a propus părinților să le fie plătită înmormântarea bebelușului ca ei să nu depună plângere, însă oferta a fost refuzată.

”Chiar dacă nu o va aduce înapoi, sper ca ceea ce mi s-a întâmplat mie să nu i se întâmple altei mame. Am fost tratată ca un animal, nimeni nu m-a respectat. Este foarte trist", a mai declarat Ranielly, potrivit DailyStar.

×
Subiecte în articol: Brazilia bebelus nastere
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close