În romanul său clasic „Catch-22”, Joseph Heller a inventat maxima „Doar pentru că ești paranoic, nu înseamnă că nimeni nu te urmărește” – fraza e menită ca o recunoaștere a diferenței și uneori a suprapunerii dintre percepție și realitate, frică și înfricoșare, amenințări fabricate și amenințări reale scrie The Moscow Times într-un editorial despre atacul cu drone al Ucrainei împotriva Rusiei, din weekend.
Conducerea Rusiei, în frunte cu Vladimir Putin, instrumentalizată de FSB, a alimentat o paranoia societală față de spioni, sabotori, teroriști și „agenți străini”.
Scopul și utilitatea acesteia sunt pentru menținerea unei febre patriotice constante – regimul are mereu nevoie ca rușii să fie aliniați în spatele său pentru războiul din Ucraina.
Paranoia instituțională este parte a filosofiei de stat a regimului rus, conform căruia unitatea politică reprezintă mereu putere, în timp ce clivajele reprezintă slăbiciuni.
Dacă Kremlinul reușește să producă o unitate în gândire și scopuri în interiorul populației Rusiei, mai ales în ce privește Ucraina, atunci Rusia va părea puternică. Acesta este obiectivul.
Totuși, paranoia este ceva fragil. Ca să o menții, sistemul de securitate rus trebuie să se afișeze pe sine ca fiind invincibil – trebuie să prindă constant răufăcători, fie că sunt reali sau imaginați, și să strige public că a făcut-o. Astfel se șterge, ușor-ușor, linia fină dintre realitate și iluzie.
Asta include televizarea operațiunilor în care agenții cu jachete marcate cu acronimul FSB arestează oameni pentru spionaj și terorism. Dovezile sunt mereu la secret.
Linia dintre susținerea unei paranoia generalizate și permiterea ca ea să scape de sub control este la fel de fină. Ca să o susții, e nevoie de comunicarea unui mesaj contradictoriu – trebuie ca oamenii să fie mereu panicați de pericolul iminent, dar să și vadă constant imaginea că totul e sub control.
Cu autoritatea sa de a orchesta arestări rapide și bruște, de a convoca oameni pentru interviuri „profilactice, de a recruta turnători și de a face monitorizări cuprinzătoare ale tuturor comunicațiilor interne, FSB-ul trebuie să genereze mult mai multă frică decât amenințările reale sau imaginate la adresa securității naționale a Rusiei. Serviciul de securitate trebuie să pară mereu că are avantajul, pentru că altfel, metodele sale represive nu mai par necesare, nici eficiente ci extreme.
Sistemul de securitate din Rusia este o tautologie încarnată și vorbitoare – el funcționează doar dacă funcționează. Orice crăpătură în sistem poate să ducă la prăbușirea întregului castel de cărți.
Dar ce se întâmplă când atacurile reale au loc, iar amenințarea reală devine mai înfricoșătoare decât sistemul însuși?
Asta s-a întâmplat în weekend, când atacurile cu drone ale ucrainenilor împotriva a patru aerodromuri rusești s-au întins pe mii de kilometri în interiorul profund al Rusiei.
Oficialii locali au încercat să minimalizeze atacurile și avariile, iar FSB-ul a raportat „arestări imediate”.
Simultan, FSB-ul a anunțat că „sabotorii” ucraineni din regiunea Primorskîi au fost arestați, iar un atac planificat a fost dejucat. Pare că FSB-ul voia cu disperare să-i convingă pe ruși să se uite în altă parte și să crească că „totul e sub control”.
Oricum ar fi, atacurile îndrăznețe ale Ucrainei subminează tot sistemul de securitate al rușilor și reprezintă o reală amenințare militară. Realitatea acestei amenințări expune sistemul de securitate al rușilor în toată goliciunea lui – e incompetent. Măsurile dure nici măcar nu au funcționat.
Președintele Volodimir Zelenski a mai făcut o crăpătură în iluzia rusească în prima sa reacție publică după atac. În ciuda raportărilor FSB cu privire la arestări, Zelenski a spus că „toți cei care ne-au ajutat” au fost retrași la timp din teritoriul rus și sunt în siguranță.
Deși nu a spus-o explicit, a lăsat sugestia că cetățeni ruși au fost implicați în susținerea operațiunii. Presa ucraineană a susținut imediat că „biroul” în care a fost organizat unul dintre atacuri se afla chiar lângă directoratul regional FSB.
Aceste declarații sunt calculate bine pentru a face să pară că sistemul de securitate al Rusiei este vulnerabil. Zelenski a arătat că Ucraina poate să manevreze paranoia societală a Rusiei.
Situația aduce aminte de cea din martie 2024, de la atacul de la Crocus, în Moscova, când FSB-ul a răspuns rapid – a afișat arestări și a scurs imagini video cu ofițerii FSB bătând suspecți și tăindu-i unia dintre ei o ureche.
Un atac terorist real a amenințat să preia controlul de unul singur al paranoiei societale, iar FSB a răspuns rapid – și-a afișat propria sălbăticie în a acționa și a recapturat inițiativa.
Putin laudă în mod regulat FSB pentru controlul pe care îl exercită asupra populației Rusiei. Se adresează colegiului FSB în februarie sau martie al fiecărui an și prezintă mereu „amenințările” la adresa Rusiei.
Pe 19 martie 2024, Putin a lăudat organizația pentru „confirmarea înaltului său statut și autorității sale ca verigă cheie în sistemul care oferă Rusiei siguranță și suveranitate”.
„Toate încercările grupărilor teroriste de sabotaj să ne penetreze teritoriul au eșuat”. Discursul avea loc cu doar trei zile înainte de atacul de la Crocus în care au murit 145 de oameni și alți 500 au fost răniți.
Paranoia societală este un partener capricios – când o ai sub control, ea poate să fie utilă în păstrarea unei populații supuse. Când scapă de sub control, însă, ea poate să devină la fel de repede un dușman de moarte al stăpânului.
Atacurile cu drone ale ucrainenilor ar putea să fie un punct de cotitură în acest simț al controlului pe care-l exercită dictatură rusă asupra propriei populații.
Ştiri video recomandate
