Antena 3 CNN Externe MS-13, gruparea criminală invocată de Donald Trump pentru a deportat migranți, a încercat să se mute în Spania. Reacția Madridului

MS-13, gruparea criminală invocată de Donald Trump pentru a deportat migranți, a încercat să se mute în Spania. Reacția Madridului

A.I.
1 minut de citit Publicat la 19:03 30 Apr 2025 Modificat la 19:25 30 Apr 2025
CECOT El Salvador
Gardian în fața unui bloc de detenție CECOT, închisoarea salvadoriană pentru teroriști. SUA au declarat drept grupare teroristă organizația infracțională MS-13 din El Salvador. Foto: Getty Images

Poliția spaniolă a anunțat, miercuri, că a arestat 27 de persoane în cadrul unei operațiuni de dezmembrare a violentei bande infracționale salvadoriene Mara Salvatrucha, cunoscută drept MS-13, transmite Agerpres.

Arestările au avut loc pe 27 martie, precizează sursa citată. Cei vizați intenționau să se stabilească în Spania.

"Persoanele interpelate, membri ai Mara Salvatrucha sau MS-13, făceau parte dintr-o operațiune care urmărea stabilirea şi extinderea, într-o manieră violentă, a grupării în Spania, urmând instrucțiunile primite de pe continentul american", a transmis poliția spaniolă într-un comunicat.

Suspecții au fost arestați la Madrid, Barcelona, Tarragona şi Alicante.

Nouă persoane au fost plasate în detenție pentru infracțiuni care includ apartenență la o organizație infracțională, omucidere şi furt cu violență.

Perchezițiile efectuate de polițiști la suspecți au dus la capturarea de droguri şi replici ale unor arme de foc.

Autoritățile spaniole au fost alertate de poliția federală americană, FBI, cu privire la prezența membrilor MS-13 pe teritoriul lor. 

La operațiunea anti MS-13 a luat parte şi poliția națională salvadoriană.

MS-13, piesă importantă în planul anti-migrație al Administrației Donald Trump

Această grupare infracțională a revenit recent în atenția publică odată cu expulzarea din SUA a lui Kilmar Abrego Garcia.

Acest imigrant salvadorian, care beneficia de un ordin de protecție contra expulzării emis de un judecător american, este căsătorit cu o femeie, cetățean SUA.

Cuplul are copii, iar salvadorianul lucra cu normă întreagă înainte de deportare și nu avea cazier în Statele Unite, potrivit avocatului său, citat de CNN.

Autoritățile americane susțin că l-au deportat "din greșeală" pe Abrego Garcia, pe baza unor tatuaje asociate cu MS-13 pe care bărbatul le avea pe mâini.

El a fost încarcerat inițial în CECOT, temuta închisoare pentru teroriști din El Salvador.

Abrego Garcia a fost deportat la jumătatea lunii martie, după ce a fost ridicat de pe stradă de ofițeri ICE, agenția însărcinată cu planul administrației Trump de a deporta "milioane de migranți ilegali din SUA".

În pofida faptul că administrația americană a admis că a comis o greșeală în acest caz, Casa Albă a exclus revenirea în SUA a bărbatului deportat.

 

×
x close