Antena 3 CNN Externe O NOUĂ erupţie vulcanică: "Suntem foarte îngrijoraţi"

O NOUĂ erupţie vulcanică: "Suntem foarte îngrijoraţi"

O NOUĂ erupţie vulcanică: "Suntem foarte îngrijoraţi"
Sursa foto: Foto: allposters.com
10 Iul 2015   •   15:13
O erupţie vulcanică a avut loc pe insula Java din Indonezia, producând închiderea a patru aeroporturi, relatează site-ul agenţiei germane DPA.
Potrivit reprezentanţilor companiei aeriene Garuda Indonesia, Muntele Raung, situat în estul provinciei Java, a produs cenuşă şi revărsare de roci încă din luna iunie, ceea ce a determinat autorităţile indoneziene să crească nivelul de alertă la cel de gradul II, înainte de cel maxim de alertă.
"Ca urmare a eruperii Vulcanului Raung, aeroporturi în Bali, Lombok, Jember şi Banyuwangi sunt închise", se arată într-un mesaj postat de compania Garuda Indonesia pe contul de Twitter.
"Toate zborurile de pe aceste aeroporturi au fost anulate", se mai precizează în mesaj.
Vulcanul, cu o înălţime de 3.332 de metri, a erupt şi anul trecut, fără însă a provoca şi victime umane.
Locuitorii din Java spun că sunt pregătiţi să evacueze insula dacă autorităţile vor hotărî acest lucru.
"Suntem foarte îngrijoraţi după ce, aseară, am văzut erupţii de foc", a declarat Nuriamah, un cetăţean, pentru Metro TV.
În Indonezia, se află mai mult de 130 de vulcani activi.
 

×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close