Ospitalitatea românească face mai suportabilă așteptarea momentului în care va fi posibilă întoarcerea acasă.
Printre ucrainenii alungați de război care și-au găsit refugiu în România se numără Olga și cei doi copii ai sai, Matvei si Miroslava.
Cu ochii în lacrimi, femeia rememorează dimineața în care cel mai negru coșmar a devenit realitate.
"Până să ne strângem lucrurile, se instalaseră panica și frica. Valizele cu haine erau deja făcute (...) A fost un moment foarte dificil. (Copiii) plângeau și nu voiau să plecăm. În același timp, le era frică, pentru că blocul se mișca foarte mult atunci când zburau rachetele (...) Nu ne simțeam protejați deloc", povestește femeia.
Soțul său a fost nevoit să rămână în țară pentru a pentru a avea de mama sa, dar și de părinții soției. Bătrânii nu au vrut să își părăsească țara, dar au rugat-o pe Olga sa le salveze viitorul nepoților.
Olga, refugiată din Ucraina: "Mă claxonau mașinile cu numere românești. Credeam că am greșit ceva, dar mi-am dat seama că mă saluta poporul român"
Pentru un refugiat, situația este încărcată de incertitudini.
"Mi-a fost foarte frica. Nu știam unde voi locui, ce o sa mănânc. Fiind foarte frig, îmi făceam griji pentru copii, să nu înghețăm. A fost groaznic. Multe gânduri îmi treceau prin cap dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, parcă lucrurile se aranjau și oamenii ajutau. Ajutau cu tot ce puteau: haine, adăpost și produse.
Când am venit, mă claxonau mașinile cu număr de România. Inițial, m-am gândit ca încalc regulile de circulație cu ceva, dar apoi am înțeles că, de fapt, ma întâmpina poporul roman. În felul asta, își arătau susținerea. Era plăcut să știu asta", povestește Olga despre venirea sa în România.
Aici, cei trei și-au găsit un echilibru. Miroslava este înscrisă la școala.
Din toamnă, fratele ei mai mic, Matvei, va urma, și el, cursurile aceleași școli, unde au fost organizate două clase pentru copiii ucraineni.
Olga, refugiată din Ucraina: "Aleg mereu să ajut. Viața e ca un bumerang"
Când nu sunt la școală, Miroslava ia lecții de canto iar Matvei desenează.
Amândoi au aceeași dorință: să își îmbrățișeze tatăl cât mai curând.
La rândul său, femeia lucrează ca voluntar la o grădiniță.
"Eu încerc mereu să ajut oamenii, pe toți, și cei din Ucraina, și cei din România. Dacă am această posibilitate, mereu aleg să ajut. Cred că viața e ca un bumerang și, cândva, acești oameni sau alții îi vor ajuta pe copiii mei", spune Olga.
De la începerea războiului și până în prezent, aproape doua milioane de cetățeni din Ucraina au trecut prin țara noastră. Zeci de mii locuiesc în prezent în România, iar unii au decis să rămână aici pe termen lung.
