Antena 3 CNN Externe ONU: 2000-2009 - cel mai călduros deceniu din istorie

ONU: 2000-2009 - cel mai călduros deceniu din istorie

ONU: 2000-2009 - cel mai călduros deceniu din istorie
Sursa foto: val de caldura
09 Dec 2009   •   08:39

Actualul deceniu este pe cale a deveni cel mai cald de la începerea înregistrării datelor, în 1850, în timp ce 2009 ar putea intra în primii cinci ani cei mai călduroşi, anunţa agenţia pentru meteorologie a ONU, într-un raport prezentat în a doua zi de summit internaţional cu 192 de stat privind clima.
Doar SUA şi Canada au experimentat condiţii mai reci decât media, arăta Organizaţia Meteorologică Mondială, deşi Alaska a avut al doilea cel mai călduros iulie din istorie.
În Africa centrală şi Asia de Sud, acesta va fi probabil cel mai cald an, iar per total, 2009 "va fi aproximativ pe locul cinci în cei mai călduroşi ani," sublinia Michel Jarraud, secretarul general al Organizaţiei-WMO.
Agenţia a mai remarcat un val de căldură extremă în India în mai şi în nordul Chinei în iunie. De altfel, China a trăit cel mai cald an din istorie.
Deceniul 2000-2009 "este pe cale a deveni cel mai cald din istorie, mai cald decât anii 90, care la rândul său a fost mai cald decât anii 80," arăta Jarraud.
Se mai subliniază că în perioada 2007-2009, vara a topit calota Oceanului Arctic la cea mai mică dimensiune din istorie.
Dacă 2009 devine al cincilea cel mai cald an va înlocui 2003. Potrivit NASA, în top au mai intrat 2005, 1998, 2007 şi 2006. NASA sublinia că diferenţele în datele acestor ani sunt atât de mici încăt sunt insignifiante statistic.
Agenţia ONU a raportat că media temperaturii globale în ianuarie - octombrie 2009 este cu 0.44 grade C peste media anuală din 1961-1990, la 14 grade C.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: schimbarea climatica incalzire globala
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close