Antena 3 CNN Externe Opt răniţi şi trei case avariate la Philadelphia, în urma unei explozii de gaze naturale

Opt răniţi şi trei case avariate la Philadelphia, în urma unei explozii de gaze naturale

Opt răniţi şi trei case avariate la Philadelphia, în urma unei explozii de gaze naturale
Sursa foto: Foto: nbcphiladelphia.com
30 Iul 2013   •   13:07

Trei case au fost grav avariate, în urma unei explozii care a avut loc într-un cartier din Philadelphia, luni, cel puţin opt persoane fiind spitalizate, informează CNN.
   
O scurgere de gaze naturale a provocat această explozie care a avariat grav cele trei case, au anunţat oficiali din oraş.
   
Martori au declarat pentru postul KYW, afiliat CNN, că au simţit miros de gaze după explozie. "Stăteam în casă şi am auzit o bubuitură puternică", a declarat Mike McGraw pentru KYW. "Uşa s-a trântit, iar televizorul s-a oprit", a adăugat el.
   
Fiul său, Mike McGraw Jr., a declarat că a văzut cum se prăbuşesc clădiri şi pompieri care au stins cu furtunul o persoană cuprinsă de flăcări. "Au aruncat un copil pe fereastră, pentru că fata fusese cuprinsă de flăcări", a declarat el, adăugând că "pompierii au prins copilul".
   
O firmă subcontractoare efectua lucrări de reabilitare într-o casă liberă, în momentul în care aceasta s-a prăbuşit, a declarat adjunctul comandantului pompierilor, Robert Coyne. Casele adiacente au fost avariate grav şi ele, a adăugat acesta.
   
O persoană se afla într-o situaţie critică, prezentând arsuri grave, potrivit unor oficiali din Philadelphia.
  
Un purtător de cuvânt al Spitalului Universitar Jefferson a declarat pentru postul afiliat CNN că şapte persoane au primit îngrijiri pentru răni uşoare la această instituţie, inclusiv o femeie, un bărbat şi un bebeluş în vârstă de două luni, toţi membri ai aceleiaşi familii. Ei se aflau într-una dintre casele situate lângă cea care s-a prăbuşit.
   
Zeci de case au fost evacuate luni după-amiaza. Oficiali din oraş au declarat că toţi locuitorii din zonă au fost prezenţi la un apel, dar oficiali din cadrul serviciului de pompieri utilizau dispozitive de ascultare pentru verificări suplimentare.
   
La casa în care s-a produs explozia se efectuat lucrări autorizate anterior, a anunţat un oficial. Autorităţile investighează în vederea stabilirii cauzei unei scurgeri de gaze în zonă. Alimentarea cu gaze a întregii străzi a fost oprită, a anunţat Primăria Philadelphia.
   
O casă goală de patru etaje s-a prăbuşit, luna trecută, în Philadelphia, pe un magazin aparţinând asociaţiei caritabile Armata Salvării, omorând şase persoane şi rănind alte 13. Autorităţile l-au acuzat pe operatorul unei macarale, Sean Benschop, în vârstă de 42 de ani, între altele, de omor din culpă.
 

×
Subiecte în articol: Philadelphia
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close