Antena 3 CNN Externe Papa Benedict al XVI-lea, deranjat de un păianjen în timpul unui discurs în Cehia (VIDEO)

Papa Benedict al XVI-lea, deranjat de un păianjen în timpul unui discurs în Cehia (VIDEO)

Papa Benedict al XVI-lea, deranjat de un păianjen în timpul unui discurs în Cehia (VIDEO)
Sursa foto: Benedict al XVI-lea
27 Sep 2009   •   13:26

Papa Benedict al XVI-lea a fost protagonistul unei scene amuzante în Cehia. În ciuda măsurilor de securitate, un păianjen şi-a croit drum până la Suveranul Pontif şi l-a hărţuit în timp ce se adresa publicului. Cu toate că a încercat să îl ignore, papa a fost nevoit să acţioneze, atunci când păianjenul a ajuns pe obrazul său.

În timpul unui discurs al Papei, un păianjen de dimensiuni considerabile a apărut pe veşmântul alb al Suveranului pontiv.. Acesta a părut iniţial că nu observă vietatea şi şi-a continuat netulburat cuvântarea. Gângania s-a îndreptat către gâtul Suveranul Pontif şi până la urmă, insecta s-a căţărat pe obrazul drept al Papei.

Potrivit jurnaliştilor care au asistat la incident, în momentul în care insecta a ajuns la urechea Suveranului Pontif, acesta a încercat să-l alunge cu o lovitură. Fără succes însă, pentru că vietatea nu s-a lăsat intimidată şi şi-a continuat nestingherită plimbarea pe hainele înaltei feţe bisericeşti. După ce Papa a părăsit încăperea, păianjenul a putut fi văzut atârnând de o pânză.

Papa Benedict al XVI-lea nu este singura personalitate căreia insectele i-au dat de furcă în timpul unei apariţii publice. În iunie, preşedintele american Barack Obama a fost protagonistul unui moment similar. Liderul de la Casa Albă a fost sâcâit de o muscă, în timp ce acorda un interviu televizat. Preşedintele american nu a stat însă prea mult pe gânduri şi a ucis musca dintr-o lovitură.



Antena 3

×
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close