Antena 3 CNN Externe Pentagonul neagă o nouă scurgere de informaţii pe Signal. NYT a scris despre mesaje sensibile trimise de Hegseth familiei

Pentagonul neagă o nouă scurgere de informaţii pe Signal. NYT a scris despre mesaje sensibile trimise de Hegseth familiei

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 16:34 21 Apr 2025 Modificat la 16:36 21 Apr 2025
pete hegseth cu mana ridicata la pentagon
Secretarul Apărării americane, Pete Hegseth. Foto: Getty Images

Pentagonul a negat, duminică, a doua scurgere de informaţii a secretarului Apărării, Pete Hegseth, despre atacurile asupra Yemenului într-un alt grup de Signal, unde s-ar fi aflat soţia, fratele şi avocatul personal al secretarului. Reacţia Pentagonului a venit după ce New York Times (NYT) a publicat un articol potrivit căruia Hegseth ar fi dezvăluit detalii despre atacurile aeriene din 15 martie asupra Yemenului, inclusiv programul zborurilor avioanelor F/A-18 Hornet împotriva rebelilor Houthi, scrie The Kyiv Independent.

Conform NYT, aceleași informații ar fi fost şi în prima scurgere de informaţii, unde Jeffrey Goldberg, redactor-șef al revistei The Atlantic, a fost adăugat într-un grup privat pe aceeaşi aplicaţie. Goldberg ar fi fost iadăugat de către consilierul pentru securitate națională, Mike Waltz, pe 11 martie, cu patru zile înainte de operațiunile militare.

Sean Parnell, purtător de cuvânt al Pentagonului, a negat că Hegseth ar fi distribuit informații sensibile, acuzând presa că "preia cu entuziasm nemulțumirile foștilor angajați concediați, tratându-le ca unice surse pentru poveștile lor".

"Ei (jurnaliștii) s-au bazat exclusiv pe relatările unor persoane concediate în această săptămână, care par să aibă motive personale pentru a submina agenda secretarului și a președintelui Donald Trump. Nu a fost divulgată nicio informație clasificată în niciunul dintre chat-urile de pe Signal, indiferent de felul în care încearcă să prezinte povestea", a spus Parnell.

Articolul evidențiază tensiunile tot mai mari privind securitatea informațiilor în rândul oficialilor de rang înalt din administrația Trump. În afară de subiectul Yemenului, oficiali americani ar fi discutat pe Signal și alte teme sensibile, precum procesul de pace dintre Rusia și Ucraina, potrivit Wall Street Journal, scrie The Kyiv Independent.

Într-un editorial pentru Politico, John Ullyot, fost purtător de cuvânt al Departamentului Apărării, a afirmat că Pentagonul se află într-o stare de "haos total" sub conducerea lui Hegseth, sugerând chiar că acesta ar putea să nu mai rămână mult timp în funcție, adaugă sursa.

Această poveste coincide cu o investigație publicată de Washington Post (WP), care relatează despre un transfer necorespunzător de documente confidențiale către mii de angajați federali, inclusiv planuri potențial clasificate ale Casei Albe.

Potrivit WP, angajați ai Administrației Generale a Serviciilor (GSA) au partajat accidental un dosar din Google Drive, ce conţinea documente sensibile cu întregul personal – peste 11.200 de persoane. GSA oferă sprijin administrativ și tehnologic majorității agențiilor federale și gestionează portofoliul imobiliar al statului.

Această partajare accidentală de fișiere a început cel puțin din 2021, la începutul administrației Biden, și a continuat în timpul administrației Trump, inclusiv cu un incident înregistrat chiar săptămâna trecută, mai notează WP, potrivit The Kyiv Independent.

×
x close