Antena 3 CNN Externe Pățania unui bărbat care și-a trimis sosia la examenul pentru permis auto după ce a picat de 12 ori

Pățania unui bărbat care și-a trimis sosia la examenul pentru permis auto după ce a picat de 12 ori

Un bărbat, care a picat examenul pentru permisul auto de 12 ori, s-a gândit să își trimită sosia în locul său, a 13-a oară. Întâmplarea nu a avut finalul așteptat.

Pățania unui bărbat care și-a trimis sosia la examenul pentru permis auto după ce a picat de 12 ori
Sursa foto: Pexels
de Ioana Mircea    |    18 Sep 2023   •   21:21

Serge, un bărbat din Ghana, care locuiește în Belgia, și care nu își putea găsi un loc de muncă pentru că nu are permis de conducere, valabil și pentru Belgia, a angajat o sosie care să meargă în locul lui la examenul auto, după ce a picat de 12 ori.

În tot acest timp, Serge l-a cunoscut pe Julien, un emigrant de origine congoleză, care nu numai că arăta oarecum asemănător, dar, cel mai important, obținuse deja permisul de conducere belgian.

Cei doi s-au înțeles ca Julien să susțină testul teoteric în locul lui Serge la Mons, în regiunea belgiană Valonia, unde auziseră că examinatorii ar fi mai îngăduitori decât cei din Flandra.

Citește și: Interlop fără permis, prins la volan de polițiști de 11 ori și lăsat să plece. A fost reținut abia după ce a omorât un om

Cu toate acestea, examinatorul și-a dat rapid seama că ceva nu este în regulă, analizând poza din buletin și chipul sosiei. Cei doi au fost, astfel, deconspirați și a fost depusă o plângere la poliție pentru fals, uz de fals și tentativă de fraudă.

Acum, bărbatul din Ghana riscă o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare. Pentru Julien, procurorii au cerut două sute de ore de muncă în folosul comunității, potrivit lalibre.be.

×
Subiecte în articol: exmane auto sosie
Parteneri
Cod portocaliu de ploi, grindină și vijelii! Avertizare meteo imediată
x close