Antena 3 CNN Externe Povestea cuplului care locuiește numai în hoteluri: "Este rentabil, cheltuim mai puțin așa"

Povestea cuplului care locuiește numai în hoteluri: "Este rentabil, cheltuim mai puțin așa"

Daniel și soția lui au călătorit în 25 de țări, după ce au luat decizia de a locui doar în hoteluri. "Petrecem două sau trei săptămâni în fiecare loc. Cheltuim mai puțin așa", povestește bărbatul.

Povestea cuplului care locuiește numai în hoteluri: "Este rentabil, cheltuim mai puțin așa"
Sursa foto: Profimedia
de Redacția Antena 3 CNN    |    31 Dec 2023   •   13:05

Cuplul din Statele Unite a luat această decizie după experiențele trăite în timpul pandemiei.

În acea perioadă, Daniel George muncească de la distanţă, lucru care i-a oferit posibilitatea să călătorească atât în State, cât şi în alte părţi ale lumii, în timp ce lucra şi locuia în hoteluri.

Astfel, Daniel și partenera sa au realizat că acest stil de viaţă este mult mai rentabil.

Acesta afirmă că el şi soţia lui au călătorit în 25 de țări, şi au cheltuit mai puțin decât atunci când trăiau în New York.

Citește și: Mihai și Zaharia, polițiștii dați exemplu după ce au refuzat o șpagă egală cu salariul pe o lună: "Ne mândrim cu ei"

"Nu planificăm călătoriile. Rezervăm bilete dus și camera de hotel. Petrecem două sau trei săptămâni în fiecare loc", a povestit acesta, pentu publicaţia Business Insider.

Înainte de a călători, cei doi cheltuiau aproximativ 36.000 de dolari pe an pentru chirie şi plăteau aproximativ 200 de dolari pe lună pentru utilități.

×
Subiecte în articol: hotel cuplu chirie calatorie
Parteneri
Marius Budăi anunță o nouă creștere a salariilor în România!
x close