Antena 3 CNN Externe Președintele Chinei, Xi Jinping, vizitează doi "prieteni ai Rusiei" care au graniță cu România

Președintele Chinei, Xi Jinping, vizitează doi "prieteni ai Rusiei" care au graniță cu România

Președintele Chinei își continuă turneul european care a început luni cu o vizită la Paris.

Președintele Chinei, Xi Jinping, vizitează doi "prieteni ai Rusiei" care au graniță cu România
Sursa foto: hepta / Bestimage / CYRIL MOREAU / BESTIMAGE
de Redacția Antena 3 CNN    |    07 Mai 2024   •   14:10

El s-a întâlnit cu președintele francez, Emmanuel Macron, pentru discuții ce au inclus și convorbiri cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, dar și un banchet de stat la Palatul Elysee.

"Lumea de astăzi a intrat într-o nouă perioadă de turbulențe și schimbări", a spus, luni, la Paris, Xi Jinping.

Șefa Comisiei Europene i-a cerut liderului chinez să îşi folosească influența asupra președintelui rus Vladimir Putin pentru a opri războiul din Ucraina

"Suntem de acord că Europa și China au un interes comun în ceea ce privește pacea și securitatea. Contăm pe China să își folosească toată influența asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului de agresiune împotriva Ucrainei", a afirmat von der Leyen.

În capitala Franței, președintele Chinei a evocat un armistițiu global pe perioada Jocurilor Olimpice organizate aici din 26 iulie până pe 11 august.

"În calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU și de țară responsabilă, China este pregătită să colaboreze cu Franța pentru a profita de Jocurile Olimpice de la Paris ca de o oportunitate pentru a face apel la o încetare a focului la nivel mondial în timpul acestui eveniment sportiv", a spus Xi Jinping.

Șefa Comisiei Europene avertizează China după discuțiile cu Xi Jinping

În ceea ce privește cooperarea economică, șefa Comisiei Europene a lansat un avertisment public către China, după întâlnirea cu liderul acestei țări.

"Uniunea Europeană este pregătită să recurgă la toate instrumentele pentru a-şi apăra economia, în cazul în care China nu îi va oferi un acces echitabil pe piețele sale", a menționat Ursula von der Leyen.

Uniunea Europeană şi China se află deja într-un război comercial nedeclarat, după ce blocul comunitar a lansat o investigație asupra subvențiilor pentru vehiculele electrice chinezești în toamna anului 2023.

Marți, conform programului oficial, Macron și Xi au discutat într-un cadru informal, în pasul Tourmalet din munții Hautes-Pyrénées, la 2.000 de metri altitudine.

Este o zonă în care președintele francez își petrecea vacanțele din copilărie atunci când mergea în vizită la bunica sa.

Presa internațională amintește că cei doi șefi de stat s-au întâlnit ultima dată în aprilie 2023, în timpul unei vizite de stat de trei zile a lui Emmanuel Macron în China.

Xi Jinping, vizite în Serbia și Ungaria, după discuțiile din munți cu Emmanuel Macron

De la Paris, liderul chinez merge la Belgrad, apoi la Budapesta.

Serbia și Ungaria beneficiază de investiții chinezești importante și au o atitudine favorabilă față de Rusia.

La Belgrad, liderul de la Beijing va vizita alături de omologul sau sârb Aleksandar Vucic un centru cultural chinez care a fost construit pe fosta locație a ambasadei.

Xi și Vucic vor marca 25 de ani de la bombardarea Ambasadei Chinei la Belgrad de către forțele NATO în timpul războiului din Kosovo.

După Serbia, liderul chinez va vizita Ungaria, țara al cărei premier, Viktor Orban, a refuzat să aplice sancțiuni împotriva Rusiei și nu a permis ca transporturile de arme spre Ucraina să treacă prin teritoriul ungar.

×
Parteneri
Se apropie ciclonul! ANM: ”Atenție! Vor fi fenomene intense"
x close