Antena 3 CNN Externe Putin lovește din nou, în prag de alegeri: Zeci de website-uri ale lui Navalnii au fost închise înaintea campaniei electorale din Rusia

Putin lovește din nou, în prag de alegeri: Zeci de website-uri ale lui Navalnii au fost închise înaintea campaniei electorale din Rusia

Autorităţile ruse au blocat zeci de website-uri ale disidentului Alexei Navalnîi, chiar înaintea campaniei electorale pentru scrutinul parlamentar din septembrie.

Putin lovește din nou, în prag de alegeri: Zeci de website-uri ale lui Navalnii au fost închise înaintea campaniei electorale din Rusia
Sursa foto: Getty
de Alexandru Negrici    |    26 Iul 2021   •   17:36

Serviciul Federal al Rusiei pentru Supravegherea Telecomunicaţiilor, pentru Tehnologie Informațională şi Mass-Media (Roskomnadzor) a blocat, luni, zeci de website-uri afiliate lui Alexei Navalnîi, unul dintre liderii opoziției, chiar în pragul campaniei electorale pentru scrutinul parlamentar din septembrie.

„În virtutea unei decizii a Parchetului General, 49 de website-uri au fost blocate", a declarat, Leonid Volkov, conform cotidianului Le Figaro, un apropiat al lui Alexei Navalnîi.

A fost blocat website-ul lui Alexei Navalnîi, dar şi cele ale principalelor organizaţii care îl susţin, declarate „extremiste" de către justiţia rusă.  

Leonid Volkov, un alt disident, care trăieşte în exil, în Lituania, crede că decizia are rolul de a bloca activităţile susţinătorilor lui Navalnîi, înaintea scrutinului parlamentar din septembrie. 

Alexei Navalnîi se află în Penitenciarul Pokrov, situat în regiunea Vladimir, la circa 100 de kilometri de Moscova.

O instanţă din Moscova a decis, la începutul anului, condamnarea la trei ani şi şase luni de închisoare a lui Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, pentru încălcarea condiţiilor unei sentinţe cu suspendare.

Instanţa a dispus scăderea din sentinţă a zilelor petrecute de Alexei Navalnîi în arest la domiciliu.

Navalnîi a fost arestat preventiv pe 17 ianuarie, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020.

×
Subiecte în articol: Rusia Alexei Navalnîi
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close