Aflat în vizită la Beijing, Vladimir Putin suține că Rusia „nu are nicio intenție” să atace Europa dacă va câștiga războiul din Ucraina, relatează Sky News. Într-un discurs alături de prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, Putin a adăugat că afirmațiile conform cărora Rusia are intenția de a ataca țările europene sunt „fie provocări, fie exemple de incompetență”.
Putin a susținut și că Rusia nu s-a opus „niciodată” aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, dar că aderarea sa la NATO este „inacceptabilă”.
El a spus și că a discutat acest lucru cu Donald Trump la summitul cu acesta din Alaska.
„Vreau să-i compar cu reptile și animale. Ei nu sunt specialiști în basme, ci în filme de groază, iar ceea ce vedem în mod constant în prezent este o isterie constantă cu privire la faptul că Rusia ar fi intenționat să atace Europa.
Cred că pentru oamenii cu bun simț aceasta este o provocare evidentă sau o incompetență totală, pentru că orice om cu bun simț își dă seama perfect că Rusia nu a avut, nu are și nu va avea niciodată vreo dorință de a ataca pe cineva.
Conflictul din Ucraina, am spus-o deja de multe ori, tocmai am vorbit despre asta la evenimente, nu are legătură cu comportamentul nostru agresiv, ci cu faptul că Occidentul a contribuit la organizarea unei lovituri de stat”, a susținut Putin.
În timp ce Putin făcea declarații, invadatorii atacau Kievul
În timp ce Putin făcea aceste declarații și se întâlnea cu Xi Jinping, însă, Rusia ataca din nou cu brutalitate Ucraina, lansând atacuri puternice pe timp de zi împotriva capitalei Kiev.
La puțin timp după ora 9:30, administrația militară a Kievului a transmis că s-a activat apărarea aeriană pentru a „elimina amenințarea din cer”. Oamenii au fost sfătuiți să rămână în adăposturi până la sfârștiul alarmei.
Andri Iermak, consilierul principal al președintelui Volodimir Zelenski a declarat – „Rusia nu urmărește nicio țintă militară în acest moment. Atacă pur și simplu orașul în timpul programului de lucru, când sunt mulți oameni pe străzi”.
El a confirmat că atacul s-a făcut cu drone iraniene Șahed.