Antena 3 CNN Externe Revista presei. Iran neagă că ministrul său a dat mâna cu omologul israelian. Gazprom şi Ungaria semmnează acordul pentru South Stream. SUA: Aterizare de urgenţă din cauza unui evreu ultraortodox. Franţa va interzice burqa

Revista presei. Iran neagă că ministrul său a dat mâna cu omologul israelian. Gazprom şi Ungaria semmnează acordul pentru South Stream. SUA: Aterizare de urgenţă din cauza unui evreu ultraortodox. Franţa va interzice burqa

Revista presei. Iran neagă că ministrul său a dat mâna cu omologul israelian. Gazprom şi Ungaria semmnează acordul pentru South Stream. SUA: Aterizare de urgenţă din cauza unui evreu ultraortodox. Franţa va interzice burqa
Sursa foto: ziare
22 Ian 2010   •   04:29
Iran neagă că ministrul său a dat mâna cu omologul israelian
Iran a negat relatările conform cărora un ministru ar fi dat mâna cu omologul său israelian la un târg de turism din Spania . Miniştrii de turism din Israel şi Iran au fost prezentanţi la o recepţie organizatp de regele Spaniei la Madrid, iar cei doi s-ar fi salutat, a anunţat purtătorul de cuvânt al ministrului israelian de turism.
Pe de altă parte, Organizaţia de Turism şi Moştenire Culturală a Iranului a negat un asemenea gest,

"Zvonul, cu anumite scopuri, despre o întâlnire între oficialii iranian şi ai regimului de ocupaţie (Israel) este fără fundament şi se bazează pe imaginaţia presei britanice britanice," arăta un comunicat, citat de Haaretz.

"Subliniem din nou că Republica Islamică a Iranului nu va recunoaşte niciodată un stat sub numele de Israel şi consideră confruntarea permanentă cu un asemenea regim ca fiind datoria sa" .



Parlamentul francez va cere interzicerea burqa pe teritoriul ţării

Parlamentul francez va cere oficial interzicerea purtării vălului musulman integral - burqa pe teritoriul ţării, conform unui proiect de rezoluţie al comisiei parlamentare însărcinate cu examinarea acestui subiect.
Adunarea aprecia că ?vălul integral contravine valorilor Republicii, care sunt libertatea, fraternitatea şi demnitatea persoanei umane, şi cere ca această practică să fie interzisă pe teritoriul Republicii?, se menţionează în textul ce va fi finalizat săptămâna viitoare, explică Reuters.
Nicolas Sarkozy declara anul trecut în faţa parlamentarilor că burqa nu va fi binevenită pe teritoriul Republicii Franceze.




Gazprom şi Ungaria semmnează acordul pentru South Stream

Gigantul rus Gazprom şi Ungaria vor semna un acord în această lună ce va deschide calea pentru construirea gazoductului South Stream prin acest stat. Vicepremierul rus Viktor Zubkov, ce conduce consiliul de directori ai Gazprom , va efectua o vizită în acest stat pe 29 ianuarie, când va participa la semnarea unui acord pentru o societate mixtă care să supervizeze construcţia secţiunii ungare a conductei. Aceasta ar urma să pompeze 31 miliarde mc de gaz din Rusia spre Europa, ocolind Ucraina.
Documentul de la Budapesta va fi ultimul dintr-o serie necesară pentru începerea construcţiei la proiect, arată RIA Novosti.
South Stream va traversa Marea Neagră, Bulgaria,Serbia, Ungaria, Italia şi Grecia şi este concurent al conductei Nabucco susţinută de UE.
Gazprom ar vrea să inaugureze South Stream în 2015.




Un avion de pasageri american a aterizat de urgenţă din cauza unui evreu ultraortodox

Un evreu ultraortodox care se ruga cu voce tare şi avea un obiect religios specific ebraic pe cap a condus la declanşarea alertei de securitate la bordul unui avion de pasageri american care a aterizat de urgenţă la Philadelphia.
Avionul, care se deplasa pe ruta New York - Louisville, a fost deviat "din motive de securitate" şi a aterizat pe aeroportul din Philadelphia în jurul orei 8.50 (15.50, ora României), iar un pasager cu "comportament perturbator" a fost reţinut pentru scurt timp şi interogat, a confirmat un purtător de cuvânt al FBI, transmite AFP.
O sursă din serviciile de securitate aeroportuare a declarat că bărbatul "se ruga cu voce tare şi purta asupra sa un obiect religios". "Îmi imaginez că purtarea sa şi obiectul pe care îl utiliza au părut suspecte şi au cauzat decizia echipajului de a ateriza de urgenţă la Philadelphia", a adăugat sursa.
Evreul purta pe cap o filacteră, cutie ce conţine versete din Biblie, pe care evreii ultraortodocşi o folosesc în timpul rugăciunii .





Joe Biden este aşteptat la Chişinău

Un ministru al guvernului moldovean a anunţat că vicepreşedintele american Joe Biden ar putea efectua o vizită la Chişinău. Ministrul Agriculturii, Valeriu Cosarciuc, aflat la Washington cu premierul Vlad Filat, a precizat că acesta din urmă a discutat despre o vizită a oficialului american, scrie Europa Libera.
Cosarciuc arăta că noul guvern al Moldovei a fost "bine primit " de oficialii americani. Filat se va întâlni cu secretarul american de stat Hillary Clinton pe 22 ianuarie şi va semna un acord de asistenţă financiară de 270 milioane de dolari pentru Moldova.
Antena3.ro

×
Parteneri
Motivul răpirii omului de afaceri moldovean dintr-o parcare din Capitală
x close