Antena 3 CNN Externe Revista presei. Israel, acuzat că încearcă să strivească opoziţia. UE are peste 500 de milioane de locuitori. Avatar va fi interzis în China deoarece este subversiv

Revista presei. Israel, acuzat că încearcă să strivească opoziţia. UE are peste 500 de milioane de locuitori. Avatar va fi interzis în China deoarece este subversiv

Revista presei. Israel, acuzat că încearcă să strivească opoziţia. UE are peste 500 de milioane de locuitori. Avatar va fi interzis în China deoarece este subversiv
Sursa foto: ziare internationale
20 Ian 2010   •   04:48
Israel, acuzat că încearcă să strivească opoziţia


Israel arestează un număr crescând de cunoscuţi oponenţi la politicile sale faţă de palestinieni, arătau criticii, care acuză guvernul că înearcă să zdrobească dizidenţa.
În cel mai cunoscut caz, poliţia de la Ierusalim a arestat un lider al unui grup pentru drepturile omului în timpul unui protest contra evacării unei familiii de palestinieni, ale căror case au fost preluate de israelieni, aminteşte FOX News.
În ultima perioadă , zeci de activişti palestinieni şi israelieni au fost arestaţi. Unii dintre palestinieni au fost eliberaţi fără a fi acuzaţi după câteva săptămâni sau luni de interogratoriu.
Arestările vin pe fondul schimbării tacticilor în felul de a protesta contra ocupării israeliene a Cisiordaniei şi Ierusalimului de Est. Violenţele, cu marşuri în masă şi atacuri în forţă, au lăsat loc unor proteste atent calibrate şi acţiune legală în care, adesea, activiştii israelieni şi cei palestinieni lucrează împreună.



ONU trimite 3500 noi soldaţi în Haiti

Consiliul de Securitate al ONU a aprobat o propunere de a trimite 3500 de trupe de menţinere a păcii în Haiti pentru a sprijini "recuperarea imediată, eforturile de reconstrucţie şi stabilitate" .
Cei 15 membri au adoptat o rezoluţie în unanimitate propunerea secretarulu general al ONU Ban Ki-moon . Din suplimentul de trupe aprobat, 1500 vor fi ofiţeri de poliţie, iar 2000 vor fi persoanl militar. Mandatul este pentru şase luni, scrie Xinhua.
Consiliul a recunoscut nevoia unui răspuns urgent şi a decis ca forţele de menţinere a păcii să constea într-o componentă militară de 8940 trupe şi una de poliţie de 3711.



UE are peste 500 de milioane de locuitori

Populaţia celor 27 de state membre ale Uniunii Europene a depăşit în premieră pragul de 500 de milioane de locuitori la 1 ianuarie 2010, atingând în prezent cifra de 501,26 milioane, potrivit unui bilanţ demografic publicat de Institutul Naţional de Statistică din Franţa (INSEE), scriu News.ert si Europolitics.
La 1 ianuarie 2009, populaţia celor 27 de ţări ale Uniunii Europene se ridica la 499,7 milioane de locuitori, potrivit estimărilor publicate în august de Oficiul European de Statistică Eurostat. Germania este ţara cu cea mai mare populaţie (81,7 milioane), urmată de Franţa (65,4 milioane) şi Marea Britanie (62 de milioane).


Zeci de persoane, reţinute la Moscova în timpul unei manifestaţii


Zeci de activişti pentru drepturile omului care s-au adunat marţi seara la Moscova pentru a comemora aniversarea morţii unui avocat şi a unei ziariste au fost reţinute de poliţie.
Manifestanţii s-au adunat într-o piaţă din centrul oraşului unde au arborat portrete ale avocatului Stanislav Markelov şi jurnalistei Anastasia Baburova, ucişi prin împuşcare la 19 ianuarie 2009 în plină zi, în centrul capitalei ruse, transmite RIA Novosti.
După ce s-au deplasat într-o altă piaţă a oraşului, au fost arestaţi cu brutalitate de poliţie care i-a acuzat că au organizat o manifestaţie ilegală.

Potrivit poliţiei, 20 de persoane au fost reţinute în cursul acestei manifestaţii care a reunit aproximativ 200 de persoane. Conform altor surse, la manifestaţie au participat circa 500 de persoane, iar numărul arestărilor s-ar ridica la 60 de persoane.
Organizatorii obţinuseră de la municipalitate autorizaţia de a se aduna în diverse pieţe ale oraşului, dar nu şi să defileze.


Avatar va fi interzis în China deoarece este subversiv

Deşi se bucură de un succes enorm la nivel mondial, filmul Avatar nu este privit cu ochi buni în China. În pofida cozilor foarte lungi a celor doritori să vadă filmul- care se estima că ar fi obţinut venituri de 50 milioane de euro- unele informaţii relatează că filmul ar putea fi scos din cinematografe deoarece este subversiv.
Publicaţia Apple Daily scrie că grupul de stat China Film a cerut cinematografelor să oprească difuzarea versiunii 2D a filmului din data de 23 ianuarie din ordinul propagandei, informează The Times.
Pe bloguri şi nu numai se comentează că statul chinez se teme că populaţia ar putea găsi similitudini între acţiunea filmului şi viaţa reală din China, unde statul încă controlează puternic viaţa indivizilor.

Antena3.ro

×
Parteneri
Vine vara în România! Prognoza meteo pentru luna iunie
x close