Antena 3 CNN Externe Român prins cu doi copii ascunși în două genți, la frontiera dintre Franța şi UK | Povestea cutremurătoare a uneia dintre minori

Român prins cu doi copii ascunși în două genți, la frontiera dintre Franța şi UK | Povestea cutremurătoare a uneia dintre minori

Un român a fost prins cu doi copii ascunși în genți sport. Bărbatul încerca să treacă frontiera din Franța către Marea Britanie.

Român prins cu doi copii ascunși în două genți, la frontiera dintre Franța şi UK | Povestea cutremurătoare a uneia dintre minori
Sursa foto: Pexels
de Roxana Mihăiescu    |    31 Ian 2024   •   22:40

Pe data de 26 ianuarie, un individ de cetățenie română, care dorea să se îmbarce pe feribot, a fost prins de către autorități că încerca să treacă frontiera din Franța către Anglia, cu doi copii vietnamezi ascunși în două genți sport.

Individul a fost arestat la Dieppe (Seine-Maritime) în acea zi, iar apoi a fost trimis direct la închisoare.

Românul în vârstă de 30 de ani a ascuns gențile în portbagajul unui BMW, pe care îl conducea el însuși.

Potrivit anchetatorilor, copiii ar fi călătorit de la Clichy, în regiunea pariziană, până la complexul rezidențial Ango, în gențile respective.

Prima înfățișare a avut loc pe data de 29 ianuarie. În fața instanței, bărbatul s-a prezentat relaxat, ba chiar a negat faptele. Ulterior, a cedat și a recunoscut faptul că făcea trafic de ființe umane, împreună cu un moldovean.

Românul de 30 de ani era șofer de livrare de colete de la Amazon. Pentru acest job, bărbatul era plătit cu 450 de euro pe lună. În momentul în care a venit propunerea de la acel moldovean, românul nu a mai stat pe gânduri și a văzut acest lucru ca pe o modalitate de a face bani mulți, fără a munci prea mult.

Citește și: Un elev din Satu Mare a fost obligat de un traficant să vândă droguri

Povestea de viață cutremurătoare a uneia dintre victime

Una dintre victimele ascunse în genți, o tânără vietnameză, a povestit în fața anchetatorilor cum a ajuns să fie în mâna traficanților de ființe vii.

Tânăra a povestit că, în urmă cu șase luni, s-a trezit singură, fără familie, cerșind pe stradă. O femeie din China i-a promis că va avea grijă de ea, însă, în loc să-i ofere un cămin cald și iubire necondiționată, ea a vrut să o prostitueze. 

Tânăra a refuzat, iar chinezoaica a închis-o. Din fericire, a reușit să scape și a căutat să fugă într-o altă țară. 

În cele din urmă, tânăra a ajuns în Franța, iar mai apoi, avea să fie ținta traficanților de ființe vii.

De vineri, ea se află într-un loc sigur, îngrijită deocamdată de ONM, organizația caritabilă a mamelor normande, notează Știri Diaspora. 

În ceea ce privește acuzatul, judecătorii au decis ca acesta să fie condamnat la trei ani de închisoare și va avea interdicție permanentă de a intra în Franța după ce va fi eliberat. 

 

×
Subiecte în articol: roman Franta traficant
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close