Antena 3 CNN Externe Rusia a paraşutat BLINDATE la doi paşi de graniţa cu România (VIDEO)

Rusia a paraşutat BLINDATE la doi paşi de graniţa cu România (VIDEO)

Rusia a paraşutat BLINDATE la doi paşi de graniţa cu România (VIDEO)
11 Noi 2014   •   13:57

Exerciţiile antiteroriste din Serbia, SREM-2014, au fost marcate de o manevră inedită a trupelor armate ruseşti. Două vehicule de infanterie au fost paraşutate din aer.

Două maşini de război BMD-2, au fost urcate la bordul unui avion Ilyushin Il-76, apoi au fost aruncate la sol, unde au aterizat cu ajutorul paraşutelor speciale, pe un teren de pregătire din Nikinci.

BMD-2 este un vehicul blindat, prevăzut cu o turelă, este dotat cu rachete ghidate anti-tanc şi două mitraliere grele.
De asemenea, este o maşină amfibie, proiectată special pentru astfel de misiuni. De la distanţă, BMD-2 poate fi uşor confundat cu un tanc.

Trupele aeropurtate ruse au ajuns în Belgrad săptămâna trecută şi participă pentru prima oară la exerciţii comune cu armata sârbă.
Şase aparate de transport militar, IL-76, au aterizat joia trecută pe pista aeroportului militar Batajnica, având la bord armament greu.

În cadrul manevrelor SREM-2014 se foloseşte muniţie reală de război. Exerciţiile au fost programte încă de anul trecut, atunci când Serbia şi Rusia au semnat un acord de cooperare tehnico-militară.

 

×
Subiecte în articol: Serbia
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close